Adreea Marin, mesaj după ce a fost operată la coloană: "De acum, voi zbura"
Andreea Marin a suferit o intervenţie chirurgicală la coloană şi a transmis un mesaj, în care povesteşte experienţa avută în timpul internării în spital. Ea a transmis mulţumiri echipei medicale care a operat-o şi spune că se simte mai bine.
De Redactia Observator la 17.11.2018, 16:17Andreea Marin a suferit o intervenţie chirurgicală la coloană şi a transmis un mesaj, în care povesteşte experienţa avută în timpul internării în spital
Ea a transmis mulţumiri echipei medicale care a operat-o şi spune că se simte mai bine.
"Astazi, este randul meu sa ii multumesc domnului Dr. Dragoș Zamfirescu , cu tot sufletul, ca pacient aflat, acum cateva ore, pe masa de operatie, sub bisturiul sau. Ce era mai greu a trecut. Multumesc intregii sale echipe si doamnei doctor anestezist Irina Luca, a carei caldura si grija sunt atat de pretioase pentru pacientul ce intra cu emotie in sala, pentru operatie. Sunt bine, voi fi si mai bine si va multumesc pentru gandurile bune, dragii mei, nu va pot raspunde inca individual, de aceea o fac prin acest mesaj, dar ma voi odihni si imi voi recapata forta, promit. Deja zambesc, deci sunt bine. Am scapat de o povara care apasa pe coloana mea si imi ingreuna viata, asa ca de acum ... voi zbura(...), a precizat Andreea Marin după operaţia la coloană.