Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Escrocherie ca-n filme: S-a dat contabil și a încasat 17.000 lei de la mai mulţi angajaţi ai unor firme

Un bărbat de 30 de ani din județul Brașov a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Alba Iulia, fiind acuzat că a convins angajați ai unor firme din oraș să vireze sume de bani în conturi specificate de el, pretinzând că este contabilul companiilor respective, informează Agerpres.

de Redactia Observator

la 06.12.2025 , 13:14

Escrocherie ca-n filme: S-a dat contabil și a încasat 17.000 lei de la mai mulţi angajaţi ai unor firme - arhivă

Din cercetări a reieşit că, în perioada 7 - 22 noiembrie, bărbatul ar fi contactat telefonic angajaţi ai unor societăţi comerciale din Alba Iulia, sub pretextul că este angajat al societăţilor în structura de contabilitate, şi i-ar fi convins să depună suma totală de 17.000 de lei, prin intermediul terminalelor de plată folosite pentru încasări, în conturile indicate de acesta.

"Pentru documentarea activităţii infracţionale, la data de 4 decembrie, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza localităţii Lisa, judeţul Braşov, fiind descoperite şi ridicate carduri bancare asociate aplicaţiei folosite de bărbatul de 30 de ani şi alte bunuri de interes pentru cauză.

În cursul zilei de sâmbătă, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii unor măsuri legale", a informat IPJ Alba.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Evenimente » Escrocherie ca-n filme: S-a dat contabil și a încasat 17.000 lei de la mai mulţi angajaţi ai unor firme