Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cod Rutier 2022. Apneea, pe lista bolilor pentru care se poate anula permisul de conducere

Noul cod rutier care a intrat în vigoare în ianuarie 2022 face precizări şi în privinţa afecţiunilor medicale pentru care nu poate fi eliberat permisul de conducere, dar şi cazurile în care acesta poate fi anulat în rândul şoferilor care l-au obţinut în baza legilor anterioare.

de Redactia Observator

la 31.01.2022 , 15:04

Cod Rutier 2022. Apneea, pe lista bolilor pentru care se poate anula permisul de conducere Cod Rutier 2022. Apneea, pe lista bolilor pentru care se poate anula permisul de conducere - Shutterstock

Codul Rutier 2022 precizează că permisul auto poate fi suspendat în anumite condiţii. Concret, există o serie de afecţiuni pentru care persoanele în cauză vor avea permisul auto anulat sau nu îl vor putea obţine dacă sunt la început de drum. 

Modificările din Codul Rutier 2022 pun accent pe importanța documentului oficial prin care persoanele care primesc dreptul de a conduce sunt declarate apte din punct de vedere medical.

Persoanele cu probleme ale aparatului respirator, de exemplu, pot dobândi totuşi permisul auto, dar numai în cazul în care primesc aviz favorabil din partea unei unităţi sanitare autorizate, iar acest lucru este menţionat în fişa medicală. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celor care poartă un stimulator cardiac. 

Articolul continuă după reclamă

Apneea poate cauza accidente

Pe acelaşi subiect

Cei care sunt diagnosticați cu sindromul de apnee moderată în somn au nevoie de aviz medical pentru obținerea permisului. Apneea în somn este oprirea respiraţiei în timpul somnului, urmată de trezirea din lipsa oxigenului.

Sforăitul persistent şi zgomotos este un simptom la marea majoritate a celor care suferă de apnee obstructivă. Alte simptome sunt senzaţia de sufocare, mersul frecvent la toaletă în timpul nopţii, adormirea în timpul unor activităţi de rutină, capacitatea redusă de concentrare, iritabilitatea, somnolenţa în timpul zilei, dureri de cap dimineaţa, tulburări de memorie.

Din cauza acestor probleme, riscul ca un şofer să adoarmă la volan sau să facă accidente este crescut.

Afecțiuni pentru care nu mai este valabil permisul auto

  • boli ale aparatului respirator. Permisul se poate obține după un aviz favorabil din partea unei unități sanitare autorizate;
  • stimulator cardiac sau antecedente de infarct miocardic. Permisul ul se poate bobține în urma unui aviz din partea medicului;
  • boli cardiovasculare, inclusiv angina pectorală de repaus sau de emoție;
  • tulburări mintale;
  • diabet zaharat, afecțiuni locomotorii, afecțiuni ale auzului și apnee;
  • probleme neurologice, precum epilepsie;
  • afecțiuni renale;
  • probleme cu alcoolul sau drogurile;
  • probleme cu vederea. Pentru pierderea temporară a vederii, conducătorul auto trebuie să aștepte cel puțin 6 luni;

Sancţiuni mai aspre pentru şoferi, în Codul Rutier 2022

Guvernul a adoptat modificarea Codului Rutier, pentru a corespunde obiectivului de reducere a numărului de accidente rutiere şi de victime, cu 25%, până în 2026. Ministrul Lucian Bode a precizat care sunt principalele modificări, acestea vizând conducerea agresivă, nerespectarea regimului de viteză, circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor, sau neacordarea de prioritate.

Toată siguranţa rutieră constituie o problemă gravă în România, nivelul acesteia fiind semnificativ mai mic faţă de media înregistrată în statele membre ale Uniunii Europene. În anul 2021 sa înregistrat o scădere a numărului accidentelor grave cu aproape 22% şi a persoanelor grav rănite cu aproape 31% comparativ cu 2020 în timp ce numărul persoanelor decedate în accidente rutiere a crescut cu 8% mai exact am ajuns la 1778 de morţi în accidente rutiere în anul 2021”, a mai declarat ministrul.  

În ceea ce priveşte atât contravenţiile constatate cât şi infracţionalitatea sesizată la regimul circulaţiei pe drumurile publice se remarcă un trend ascendent îngrijorător. Astfel comportamentul actual în trafic al unor participanţi la trafic a impus o reevaluare a cadrului legal şi noi mecanisme de sancţionare a bateriilor prin raportare la gradul de pericol social al acestora”, a adăugat Lucian Bode.  

10 puncte majore de intervenţie la nivelul legislaţiei rutiere

  • 1. Definirea comportamentului agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice precum şi sancţionarea acestui comportament cu amendă cuprinsă între 580 RON şi 725 RON clasa a doua de sancţiuni şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile 
  • 2. Regimul de circulaţie pe autostradă şi înăsprirea sancţiunilor pentru nerespectarea regulilor. Se sancţionează fapta privind circulaţia nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgenţă a autostrăzilor, cu amendă prevăzută în clasa a patra de sancţiuni, între 1305 şi 2900 lei şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. 
  • Se introduce sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru săvârşirea faptelor privind executarea pe autostradă a manevrelor de întoarcere sau de mers înapoi.  
  • 3. Este trecută într-o clasă superioară de contravenţii, din clasa a doua în clasa a treia de sancţiuni, fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire şi de neacordare de prioritate, precum şi majorarea perioadei de suspendare a permisului de la 30 de zile la 60 de zile.  
  • 4. Am văzut atâtea tragedii la trecerile la nivel cu calea ferată ceea ce indică o ineficienţă a măsurilor actuale, motiv pentru care se majorează perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile, în cazul nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată 
  • 5. Este reglementat un nou prag de viteză, respectiv pragul de peste 70 de km pe oră faţă de limita legală, pentru depăşirea căreia se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile.  
  • 6. Se introduce o nouă contravenţie pentru nerespectarea obligaţiei de a menţine permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului 
  • 7. S-a constatat o lipsă de eficienţă a punctelor de penalizare aplicate, întrucât, în situaţia depunerii plângerii contravenţionale, termenul de prescripţie a cumulului de puncte nu se suspendă. De aceea, venim cu o nouă reglementare şi se reglementează soluţia de suspendare de drept a termenului de prescripţie de 6 luni pentru cumulul de 15 puncte de penalizare până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti 
  • 8.  Se introduce interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice în urma condamnării pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României pentru titularii de permise de conducere emise de autorităţile altor state. De asemenea, a fost introdusă o facilitate importantă pentru cetăţeni, şi anume posibilitatea susţinerii testului de verificare a cunoştinţelor regulilor de circulaţie care permite reducerea perioadei de suspendare la orice serviciu al Poliţiei Rutiere de pe teritoriul României.  
  • 10. Sunt stabilite norme cu privire la transmiterea datelor de identificare ale şoferului de către proprietarul maşinii, pentru responsabilizarea proprietarului maşinii în sensul identificări în mod cert a persoanei care a condus la un moment dat.
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ați accesa un credit prin programul Family Start pentru a acoperi alte credite existente?
Observator » Ştiri Auto » Cod Rutier 2022. Apneea, pe lista bolilor pentru care se poate anula permisul de conducere