Video Programul Rabla 2026 se redeschide pe 3 noiembrie. Ce maşini ar putea fi excluse de anul viitor
Dacă aţi pus ochii pe o maşină chinezească şi vreţi să o cumpăraţi prin Programul Rabla, ar putea fi ultimul an în care puteţi face asta. Din 2027, ar putea ieși de pe lista modelelor eligibile. Programul se redeschide marţi şi va ţine până la finalul anului. Înscrierile se fac în limita fondurilor disponibile, deci se vor epuiza rapid.
Programul Rabla se redeschide marți pe 3 noiembrie la ora 10 dimineața și se încheie la finalul anului sau mai devreme dacă se termină banii.
Bugetul disponibil este de 35,4 milioane de lei, bani rămași din sesiunile anterioare. Statul oferă un sprijin de 18.500 de lei pentru mașinile electrice, 12.000 de lei pentru mașinile hibrid și 10.000 de lei pentru cele pe motorină, benzină sau GPL. Ne așteptăm ca banii pentru mașinile electrice să se epuizeze cel mai repede, așa cum a fost și în sesiunile anterioare.
Atenție însă pentru cei care au pus ochii pe o mașină chinezească, acesta ar putea fi ultimul an în care aceste modele sunt eligibile prin programul Rabla. Ministerul Mediului anunțase încă de la începutul acestui an că mașinile fabricate în afară a Uniunii Europene sau a Spațiului Economic European nu vor mai putea fi cumpărate prin programul Rabla.
Sunt însă unele branduri asiatice care și-au deschis fabrici în Uniunea Europeană, astfel că modelele lor vor fi în continuare eligibile.
Ana Grigore, reporter Observator: de la noutăți auto la evenimentele zilei ➜
