Antena Meniu Search
x

Rovinieta ar putea fi achitată şi după circulaţia pe drumurile naţionale, nu doar înainte. Cât se poate întârzia plata

Conform proiectului de lege depus la Parlament de mai mulţi deputaţi, rovinieta ar putea fi achitată şi în termen de cel mult 24 de ore de la utilizarea drumurilor naţionale, nu doar înainte, cum este în prezent.

de Redactia Observator

la 04.04.2024, 11:22

Rovinieta ar putea fi achitată şi după circulaţia pe drumurile naţionale, nu doar înainte. Cât se poata întârzia plata
Rovinieta ar putea fi achitată şi după circulaţia pe drumurile naţionale, nu doar înainte. Cât se poata întârzia plata

Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi a fost semnată de 25 de deputaţi PNL. Deputaţii propun eliminarea din textul articolului 5 alineat 2) a prevederii potrivit căreia rovinieta se achită anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale din România, relatează Agerpres.

Taxa poate fi plătită în maxim 24 de ore

"Rovinieta este structurată în funcţie de durata de utilizare a acesteia, astfel: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile şi 12 luni. Tariful zilnic nu depăşeşte 9% din tariful pentru 12 luni, tariful pe 10 zile nu depăşeşte 12% din tariful pentru 12 luni, tariful pe 30 de zile nu depăşeşte 19% din tariful pentru 12 luni, iar tariful pe 60 de zile nu depăşeşte 30% din tariful pentru 12 luni", prevede actul normativ propus. În textul în vigoare se precizează, în plus, că rovinieta se achită anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale din România.

"Achitarea şi emiterea rovinietei pot fi realizate cu cel mult 30 de zile înainte şi nu mai târziu de 24 de ore de data de început a valabilităţii acesteia", prevede actul normativ.

Pe acelaşi subiect

Iniţiatorii arată însă că, în prezent, legea prevede că plata rovinietei se realizează anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale. În plus, dacă ziua de început a perioadei de valabilitate a rovinietei este ziua în curs, valabilitatea începe la ora înregistrării informaţiilor privind achitarea rovinietei în baza de date a SER.

"Practic, utilizatorul de autovehicul care, din diferite motive, a uitat să îşi plătească rovinieta este amendat automat, fără a avea posibilitatea de a remedia această situaţie care are la bază neatenţia şi nu reaua-credinţă a utilizatorului", susţin iniţiatorii.

Cum se va proceda cu taxa de pod de la Feteşti

Ei arată că în cazul taxei de pod de la Feteşti este o abordare diferită, utilizatorul având posibilitatea să plătească taxa de trecere înainte, după sau până la 24 de ore după trecerea pe Podul de la Feteşti.

"Considerăm că se impune modificarea legii în sensul de a da posibilitatea utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale să plătească rovinieta în termen de cel mult 24 de ore de la utilizarea drumurilor naţionale. O astfel de măsură vine în ajutorul cetăţenilor corecţi care au fost neatenţi şi ar reprezenta încă un pas în direcţia corectă privind plata rovinietei, după implementarea sistemului de plată online", mai arată iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul va intra în dezbaterea Senatului, apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri Auto » Rovinieta ar putea fi achitată şi după circulaţia pe drumurile naţionale, nu doar înainte. Cât se poate întârzia plata