O treime dintre cei care au susținut Bacalaureatul în sesiunea de toamnă au reuşit să promoveze, înainte de rezolvarea contestațiilor
Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului Bacalaureat este de 30,3%, înainte de rezolvarea contestațiilor, a anunțat marți Ministerul Educației.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, în aceeași sesiune a anului trecut, înainte de soluționarea contestațiilor, procentul candidaților promovați a fost 31,5%. Astfel, în sesiunea din această toamnă au promovat 9.703 candidați, din care 6.816 provin din promoţia curentă, iar 2.887 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoția 2020 - 2021 este 32,3%. Pentru promoțiile anterioare, rata de succes a candidaților este 26,3%.
77 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă
La probele scrise s-au prezentat 32.043 dintre cei 38.949 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 77 de candidaţi. Contestațiile pot fi depuse marți, între orele 12.00 și 18.00, atât în format fizic, cât și electronic. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi anunțate vineri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰