David Popovici, prima reacţie după ce a revenit în ţară: "Nu există magie"
Marele campion la nataţie David Popovici a revenit, duminică, în ţară, şi a declarat că abia aşteaptă să revină în bazinul de înot pentru a fi "din nou cel mai bun din lume". Sportivul român a fost prezent la Campionatele Mondiale de Înot de la Fukuoka, unde, din păcate, nu a reuşit să prindă podiumul nici la 200 m liber, nici la 100 m liber.
"A fost un an dificil, haotic, bizar, de la record mondial, la bacalaureat, la Fukuoka. Ţine doar de mine cum reacţionez, am două variante: las ceea ce s-a întâmplat să mă demoralizeze, să mă ţină pe loc sau să mă motiveze să merg mai departe. Asta e viaţa, ăsta e sportul, nu poţi câştiga mereu. Vreau să le spun tinerilor că nu există magie, exista doar muncă, antrenament. Mă simt mai puternic ca niciodată, sunt extrem de motivat. De abia aştept să revin, să fiu din nou cel mai bun din lume. Nu renunţa niciodată la visul tău doar pentru că-ţi va lua timp să-l atingi. Timpul trece oricum", a spus Popovici, potrivit news.ro.
David Popoici a terminat pe locul 4 proba de 200 de metri liber şi pe locul 6 proba de 100 de metri liber la Fukuoka. Competiţia a fost transmisă exclusiv în AntenaPLAY. Puteţi revedea toate cursele de la Campionatele Mondiale de la Fukuoka pe fukuoka.observatornews.ro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰