În lipsa României, fanii "tricolori" şi-au ales favorita: ce echipă susţin la CM 2026
În lipsa României la Cupa Mondială 2026, fanii "tricolori" vor susţine la turneul din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada, potrivit unui sondaj INSCOP
Sondajul INSCOP, realizat la cererea Fanatik, arată că Spania este echipa susținută de cei mai mulți români la Campionatul Mondial de fotbal din 2026. Naționala Spaniei a fost indicată de 23,7% dintre respondenți.
Pe locul al doilea în preferințele românilor se află Franța, cu 12,1%, urmată de Brazilia, cu 10,8%, și Argentina, cu 9,6%.
Anglia este susținută de 8,7% dintre cei chestionați, iar Portugalia de 7,9%. Germania a fost aleasă de doar 3,6% dintre respondenți.
Alți 3,9% dintre participanții la sondaj au spus că susțin o altă echipă. În același timp, 14,3% au răspuns că nu susțin nicio națională la Cupa Mondială 2026, iar 5,5% au ales varianta "nu știu / nu răspund".
Turneul are 104 meciuri, iar finala este programată pe 19 iulie, pe stadionul MetLife, din New Jersey.
Datele sondajului INSCOP au fost culese în perioada 2-8 iunie 2026, prin metoda CATI, pe baza interviurilor telefonice.
Eșantionul a fost de 1.100 de persoane și este reprezentativ pentru categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă este de +/- 3%, la un grad de încredere de 95%.
Cea mai mare competiție de fotbal din istorie va putea fi urmărită în exclusivitate în România pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
