Video Microbiştii din toată lumea fac show dincolo de gazon. Fanii fotbalului au cucerit marile atracții turistice
Urmează o seară plină de adrenalină la cea mai mare competiţie de fotbal din istorie. Însă până când marile naționale intră pe teren, fanii din toate colțurile planetei fac deja un show total dincolo de gazon. Microbiştii au cucerit, pe rând, marile atracţii ale lumii - de la Cascada Niagara, până la faimoasa plajă Copacabana. Sărbătoare este şi pe străzi, unde fanii au adus atmosfera de festival.
Când ești la Mondial, fotbalul se îmbină perfect cu vacanța. Turneul a declanșat o petrecere globală, iar microbiștii au cucerit, pe rând, marile atracții turistice. Campionatul Mondial de Fotbal nu înseamnă doar meciuri și zone dedicate fanilor, înseamna și obiective turistice pe care suporterii le pot descoperi. Și am ajuns într-un astfel de obiectiv, poate cel mai frumos loc din lume.
Sute de mii de suporteri veniţi din toate colţurile planetei profită de momentele libere dintre meciuri pentru a admira una dintre cele mai spectaculoase minuni ale naturii. Aflată chiar la granița dintre Statele Unite și Canada, Cascada Niagara a devenit un uriaș punct de întâlnire pentru microbiști. Iar peisajul îi cucereşte pe toţi de la prima vedere.
Privelişea de la Cascadă este uimitoare. Apa cade de la o înălţime de aproape 60 de metri, iar Cascada Potcoava, cea mai mare dintre toate, are o lungime de aproape 800 de metri. În fiecare secundă, peste 3.000 de metri cubi de apă se prăbuşesc peste stângi, este ceva incredibil şi nu-i de mirare că pe aici, în fiecare an, vin peste 12 milioane de turişti din întreaga lume.
Explozie de veselie pe străzi
Dar dincolo de liniștea naturii, adevărata explozie de energie se simte pe străzi. Chiar dacă au terminat la egalitate, 1 la 1, cei 80.000 de fani ai Braziliei şi Marocului au petrecut la intensitate maximă pe străzile din New York. Pentru mulți, atmosfera din tribune e greu de descris în cuvinte. "A fost grozav! E prima mea Cupă Mondială. Locuiesc în Statele Unite de 24 de ani, dar sunt din Brazilia. Sunt extrem de mândră, mai ales că l-am adus și pe fiul meu cu mine. A fost o experiență uimitoare, vreau neapărat să mai vin".
Bucurie a fost şi la mii de kilometri distanţă. Zeci de mii de fani au urmărit meciul Braziliei pe faimoasa plajă Copacabana. Iar entuziasmul crește de la o oră la alta în fan-zone-uri, mai ales în tabăra niponă. Înaintea următorului meci al Japoniei, suporterii au creat o atmosferă de festival.
Naţionala Angliei, jefuită
Mondialul nu vine însă doar cu petrecere, ci și cu... peripeții. Naționala Angliei a rămas fără echipamentul de antrenament. Totul după ce doi hoți au prădat un camion în apropiere de Kansas City. Din fericire, poliția s-a mișcat rapid și i-a reținut deja pe suspecți. Şi Justin Trudeau este în centrul unui scandal, după ce a fost văzut cu iubita sa, cântăreaţa Katy Perry. Fostul premier al Canadei a fost criticat că nu a participat la meciul ţării pe care a condus-o timp de aproape 10 ani.
Seară de seară, spectacolul de la Mondial ne strânge pe toți în fața televizoarelor. Iar în a treia zi de competiție, am fost din nou lideri de audiență, de la primul până la ultimul fluier al meciurilor Qatar - Elveția și SUA - Paraguay. Şi pentru asta vă mulțumim!
Urmează o nouă porție uriașă de fotbal. De la ora 20:00, Germania înfruntă Curacao, pe arena din Houston. Iar de la ora 23:00, Olanda joacă împotriva Japoniei. Cea mai mare competiţie de fotbal din istorie se vede, în exclusivitate în România, la Antena 1 şi Antena Play.
