Antena Meniu Search
x

Video A primit 20.000 de lei de la stat pentru panouri fotovoltaice și el a mai dat 2.250 lei. Câtă energie produce acum

Panourile fotovoltaice, solare şi pompele de căldură se ieftinesc! Taxa pe valoarea adăugată a scăzut de la 19 la cinci procente pentru aceste instalaţii care pot reduce facturile la energie. Până la sfârşitul anului, România ar putea ajunge la 100.000 de prosumatori, spun autorităţile.

Mădălina Chiţac
de Mădălina Chiţac

la 12.01.2023, 20:25

Vezi și

Eduard Mihailov şi-a montat panouri fotovoltaice chiar pe 4 ianuarie. Mai bine de un an a aşteptat banii de la stat, oferiţi prin programul Casa Verde Fotovoltaice.    

Eduard Mihailov, beneficiar program "Casa Verde": Sprijinul din partea statului a fost de 20.000 de lei şi noi am pus 2.250 de lei. Capacitatea este de 3 kWh. A fost un vis, să ajungem la energia regenerabilă despre care se tot vorbeşte, să producem curent singuri. 

Nu la fel de norocos a fost Marius Ivan. A depus dosarul la Administraţia Fondului de Mediu în urmă cu doi ani. Nici acum nu are panourile instalate. 

Marius Ivan: Între timp, au expirat documentele depuse de la autorităţile locale. Nu avem un răspuns oficial, când vom putea beneficia de finanţarea de la AFM. 

Pe acelaşi subiect

Aşa că e decis să nu mai aştepte ajutorul dat de stat şi să-şi monteze singur instalaţia. Îl va ajuta şi legea adoptată de curând, care prevede scăderea TVA-ului pentru panourile fotovoltaice, de la 19% la 5%. 

"Black Friday" pentru panourile fotovoltaice

Marius Ivan: E cumva ca un Black Friday pentru panouri. Reducerea este considerabilă. La un cost de 7.000 de euro, o mie de euro ne poate ajuta să montăm pompa de căldură. 

Mădălina Chiţac, reporter Observator: În prezent, un kWh instalat ne costă în jur de 1.100 de euro. Dacă TVA-ul scade de la 19 la 5%, atunci acelaşi kWh ne va costa 970 de euro. O reducere de 130 de euro. 

Adi Vintilă, FEL România: Sunt incluse atât panourile fotovoltaice propriu-zise, cât şi celelalte materiale de realizare a proiectului fotovoltaic, chiar şi kit-urile. 

Reducerile de preţuri ar urma să-i stimuleze pe români să-şi monteze panouri pentru a avea facturi mai mici la electricitate. 

Dan Tudose, firmă panouri fotovoltaice: Cu cât aducem mai multe panouri, cu atât suntem mai flexibili în a adăuga o maşină electrică, în a ne schimba modul de a ne încălzi cu o pompă de căldură sau de a ne răci cu un aer condiţionat mai eficient. 

Adi Vintilă, FEL România: Putem să vorbim de procente semnificative, la nivel de an, de o reducere a costului cu energia de peste 50-60%. 

Peste 39.000 de români au obţinut până acum finanţare în programul Casa Verde

Peste 39.000 de români au obţinut până acum finanţare în programul Casa Verde. O nouă etapă ar putea începe în câteva luni. Şi e posibil ca acesta să fie descentralizat, adică de preluarea dosarelor să se ocupe primăriile. 

Viorel Cucu, primar comuna Adâncata: Singura problema e să primim clarificări în ceea ce înseamnă transmiterea documentelor către AFM. Dacă noi aprobăm dosarul în integralitatea lui şi trimitem cu cei care s-au calificat şi merg spre AFM. La trei mii şi ceva de comune care sunt în toată ţara, plus municipii şi oraşe, vor fi foarte multe cereri şi banii se vor termina. 

Datele Autorităţii pentru Reglementare în Domeniul Energiei arată că, la finalul lunii noiembrie, în România existau peste 35.000 de prosumatori. Până la finalul acestui an, am putea ajunge la 100.000 de prosumatori. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Observator » Stiri economice » A primit 20.000 de lei de la stat pentru panouri fotovoltaice și el a mai dat 2.250 lei. Câtă energie produce acum