Video Afacerea cu care bunica Veronica duce tradiţia mai departe. Clienţii sunt cei mai fericiţi: "Amintiri din copilărie"
Cozonacul nu poate lipsi sub nicio formă de pe masa de Crăciun. O bunică din Deva s-a mutat din bucătăria proprie în laboratul cofetăriei deţinute de familie, unde pregăteşte cu spor cozonacii care urmează să ajungă pe masa de sărbători. În ajutor bunicii Veronica a venit şi nepotul dornic să ducă mai departe reţetele tradiţionale.
La 64 de ani, bunica Veronica se laudă cu cei mai buni cozonaci din România. Am găsit-o frământând aluatul, în laboratorul cofetăriei familiei, o afacere pornită din dorinţa de a duce reţetele tradiţionale mai departe.
Bunica Veronica: Bunicile noastre se trezeau la 3 dimineaţa ca să frământe, pentru noi copiii era ca un miraj. Bineînţeles la vremea aia nu aveam voie să-l gustăm până nu-l duceam la biserică să-l sfinţim. Dar aşteptarea merita. Demul,t chiar în orice loc de muncă în apropierea sărbătorilor se povestea "eu am rețeta cutare, eu am rețeta cutare", şi pe zi ce trece am imbunătăţit şi am făcut tot mai bine, tot mai bine
Ca să iasă cât mai fragezi, cozonacii sunt pregătiţi cu iaurt şi cu unt gras.
Bunica Veronica: Noi folosim unt de calitate, 82% grăsime, făină cu 12% proteină, ouă lămâi, esenţă de vanilie şi rom, zahăr
- Omul de afaceri Alberto Balocco a murit. "Regele Panettone" a fost lovit de fulger în timp ce se plimba cu bicicleta...
- Elena şi Victor ştiu cum să le amintească de casă copiilor şi nepoţilor, plecaţi de 10 ani în Polonia. "Să...
- Masa de Crăciun, o adevărată provocare pentru români. Cât costă acum, în comparaţie cu anul trecut
Odată ce aluatul e gata, trebuie lăsat la crescut
Abia apoi ia forma cozonacilor şi e băgat la cuptor. Bucătăria se umple rapid de mirosul copilăriei, iar clienţii apar imediat.
Bunica Veronica: Mai demult bunicile noastre puneau un pic de mac sau de nuca măcinată, dar noi o să folosim migdale
Client: Sunt bune, avem opţiuni, fiecare ce doreşte, amintiri din copilărie
Client: Ca şi acasă, nu este economie de nucă şi mac
Client: Cozonacii sunt minunaţi, pufosi, buni, gustoşi
Client: Sunt ca la mama acasă, cozonaci adevaraţi
Mâna dreaptă a buncii Veronica e chiar unul dintre nepoţi, reponsabil să ducă tradiţia mai departe în familie.
Bogdan Magdău: Am moştenit plăcerea de a face prăjituri şi cozonaci şi de la bunica şi de la mama, asta este pasiunea noastră şi vine din generaţie în generaţie
Un kilogram de cozonac ca la bunica acasă se vinde cu 60 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰