Video ANIMAŢIE. Remorcherul Astana, adus la suprafaţă de la o adâncime de 26 de metri. Doi marinari, încă dispăruţi
La trei luni de la tragedia din Portul Midia, remorcherul Astana este adus la suprafață într-o operațiune dificilă, desfășurată la 26 de metri adâncime. Odată cu epava ies la suprafață și acuzațiile. Rudele victimelor susțin că intervenția autorităților a venit prea târziu, iar bieţii oameni n-au avut nicio şansă.
După aproape trei luni petrecute pe fundul mării, remorcherul Astana e scos la suprafaţă. O operaţiune la 26 de metri adâncime, la care participă macarale de mare tonaj şi scafandri.
Primul pas înainte de ridicare, este rotirea şi aducerea navei într-o poziție care să permită prinderea în siguranță a cablurilor de susținere. Este una dintre cele mai complexe operațiuni ale misiunii, pentru că orice dezechilibru poate complica întregul proces.
După fixarea cablurilor, începe ridicarea propriu-zisă. Remorcherul este tras spre suprafață şi adus în Portul Midia. Odată cu epava, scafandrii au recuperat trupul lui Ștefan Zaharia, căpitanul remorcherului. Pentru familiile celorlalți doi marinari dispăruți, însă, căutările continuă. Printre ei este și Sebastian Tămâianu, cel mai tânăr membru al echipajului. În toamnă urma să se căsătorească. Nu a mai apucat însă să-și cunoască fiul, născut luna trecută.
”Un chin, un chin. Nu am găsit suportul nimănui, nimănui. Noi am început de la bun început scoaterea victimelor, nimic mai mult. Nu au făcut absolut nimic. Au tărăgănat, au tras de timp”, spune Daniel Tămâianu, tatăl lui Sebastian.
”Aproape 90 de zile în condiţiile în care, pe fundul mării, la 26 de metri sunt trei victime”, spune Dumitru Maereanu, avocat.
În paralel, ancheta încearcă să stabilească exact cum s-a produs tragedia. Primele concluzii indică faptul că remorcherul nu ar fi fost echipat corespunzător pentru manevrele pe care le efectua în largul Portului Midia. Iar un echipament considerat esențial de specialiști ar fi putut face diferența dintre salvare și dezastru.
