Acuzaţiile DIICOT, demontate de CAB. De ce s-a ridicat orice măsură preventivă în dosarul azilelor din Bihor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au concluzionat că acuzaţiile de "sclavie" formulate de procurorii DIICOT în dosarul azilelor ilegale din Bihor, deţinute de Viorel Paşca, nu se susţin, se arată în motivarea făcută publică de instanţă. Judecătorii au stabilit, totodată, că sumele de bani prezentate drept "profit infracţional" abia ajungeau pentru hrana zilnică a beneficiarilor, informează news.ro.
Motivarea publicată de Curtea de Apel Bucureşti demontează afirmaţiile procurorilor DIICOT din dosarul azilelor ilegale din Bihor, pornind de a o analiză detaliată a argumentelor financiare şi logistice. Deşi procurorii au vorbit despre un profit de peste 13,5 milioane de lei obţinut prin exploatarea celor 409 persoane vulnerabile, instanţa a realizat un calcul care a contrazis afirmaţiile anchetatorilor.
Cum arată motivarea instanţei
”Raportând această sumă (13.556.248,85 lei - n.r.) la perioada analizată, rezultă un cuantum mediu lunar de 199.356 lei. Având în vedere numărul persoanelor identificate la percheziţie şi considerând, cu titlu orientativ, că acesta este numărul mediu de persoane cazate lunar în centre, rezultă o sumă de 498 lei pentru fiecare beneficiar pe lună, respectiv 16,6 lei pe zi”, se arată în motivarea instanţei. Judecătorii au stabilit că această sumă este extrem de mică, fiind insuficientă pentru a acoperi chiar şi nevoile de bază, precum hrana, igiena şi medicamentele.
”Chiar dacă au existat situaţii în care numărul pacienţilor a fost mai mic de 400, inclusiv în ipoteza înjumătăţirii numărului persoanelor cazate, suma aferentă îngrijirii fiecărui pacient este extrem de mică”, se mai arată în documentul instanţei. Magistraţii au arătat că concluziile la care au ajuns procurorii în urma descinderilor şi a colectării materialului de anchetă sunt nerealiste. ”Sumele aflate la dispoziţia inculpaţilor nu erau nicidecum ameţitoare (...) Prin urmare, apare ca nefondată concluzia că aceste sume ar fi generat avantaje financiare sau ar fi condus la îmbogăţirea inculpaţilor”, au afirmat judecătorii.
De altfel, ei au comparat aceste cifre cu cele din deciziile luate de Guvern pentru relocarea persoanelor aflate în casele lui Viorel Paşca. Mai exact, pentru şase luni, Guvernul a avut la dispoziţie o sumă mai mare decât ar fi cheltuit Paşca în cinci ani. "Or, atât timp cât Guvernul a considerat că pentru îngrijirea acestor persoane este nevoie de 20 milioane de lei până la sfârşitul anului – aşadar mai puţin de 6 luni... nu se poate susţine că inculpaţii au exploatat aceste persoane în condiţiile în care pentru 68 de luni au avut la dispoziţie 13,5 milioane de lei”, se arată în motivarea instanţei.
Argument cheie expus de instanţă
Un alt argument-cheie expus de instanţă în motivarea sa este faptul că persoanele adăpostite nu au fost recrutate prin mecanisme infracţionale de înşelăciune, ci au ajuns în centre ca urmare a unui eşec sistemic al statului, Curtea reţinând explicit că ”o parte semnificativă dintre persoanele ajunse în locaţiile administrate de inculpaţi nu au fost identificate ori recrutate în mod direct de către aceştia, ci au fost direcţionate către acele locaţii chiar de instituţii publice (unităţi medicale, servicii de ambulanţă, autorităţi ale administraţiei publice locale ori servicii publice de asistenţă socială), instituţii care, confruntate cu persoane aflate în situaţii extreme de vulnerabilitate socială şi medicală, nu au identificat alte soluţii efective pentru protecţia acestora”.
Această realitate demonstrează că implicarea autorităţilor nu a fost una accidentală, ci una structurală, deoarece ”instituţiile publice au fost cele care au facilitat ajungerea beneficiarilor în locaţiile administrate de inculpaţi, vulnerabilitatea persoanelor pretins exploatate fiind cunoscută de autorităţile publice, fără ca acestea să identifice ori să ofere, în concret, alternative viabile de protecţie”. Instanţa subliniază că centrele administrate de inculpaţi au servit drept o soluţie de avarie pentru un sistem public aflat în impas, notând că, ”în lipsa unor alternative instituţionale funcţionale, persoane vulnerabile erau direcţionate din unităţile spitaliceşti către (asociaţie), fiind evidenţiată dificultatea sistemului public de a identifica alte soluţii de protecţie pentru această categorie de persoane”.
Mai mult, judecătorii au pus în balanţă situaţia acestor oameni cu singura opţiune reală oferită de stat la acel moment, concluzionând că ”judecătorul nu poate ignora că alternativa concretă existentă pentru o parte semnificativă dintre beneficiari nu era accesul la un serviciu social autorizat, ci lipsa oricărei forme de protecţie instituţională, respectiv revenirea în stradă”. În final, această cooperare strânsă între mediul privat şi entităţile publice a fost văzută de instanţă ca o probă solidă a lipsei de clandestinitate a grupării, magistraţii arătând că ”adresele aflate la dosarul cauzei relevă că numeroase persoane vulnerabile au fost preluate la solicitarea expresă a unor astfel de instituţii, împrejurare care nu se corelează, în mod firesc, cu existenţa unei structuri infracţionale clandestine”.
În ceea ce priveşte acuzaţiile de sclavie, deşi confiscarea cardurilor bancare şi a buletinelor a fost prezentată de DIICOT ca o metodă de aservire, instanţa a văzut în acest gest un demers necesar, reţinând că ”efectuarea de demersuri pentru eliberarea cărţilor de identitate şi stabilirea adresei de domiciliu/reşedinţă/flotant pentru persoanele vulnerabile apare a fi un demers logic”. Judecătorii au explicat că, pentru această categorie de bolnavi, ”era absolut necesar ca acestea să fie luate în evidenţa unui medic. Or, acest lucru nu se poate realiza decât în condiţiile existenţei unor acte de identitate”.
De asemenea, instanţa a considerat că gestionarea banilor de către inculpaţi a fost justificată de starea de neajutorare a beneficiarilor, precizând că ”faptul că pacienţii nu aveau asupra lor sume de bani se explică prin particularităţile situaţiei acestora, majoritatea fiind persoane vulnerabile, care necesitau sprijin în gestionarea resurselor financiare”. În plus, instanţa a notat că lipsa acestor demersuri ar fi generat consecinţe negative, cum ar fi imposibilitatea de ”a solicita recalcularea unui ajutor social”, concluzionând că ”nu li se poate reproşa nici faptul că ei controlau conturile şi cardurile bancare ale persoanelor internate” atâta timp cât asigurau cele necesare traiului.
Contrar acuzaţiilor de abandon şi condiţii inumane, probele din dosar menţionate în motivare au arătat o implicare activă în îngrijirea bolnavilor, instanţa reţinând că ”declaraţiile martorilor au relevat, într-o manieră convergentă, că persoanele vătămate beneficiau de consultaţii medicale periodice, inclusiv de specialitate psihiatrică, de tratamente prescrise şi monitorizate, de activităţi recreative şi de asistenţă în realizarea activităţilor curente”.
Documentaţia furnizată de STS
Documentaţia furnizată de STS a relevat un număr foarte mare de apeluri la 112 şi solicitări de ambulanţă făcute de personalul centrelor, fiind precizat că ”relatările martorilor se coroborează cu documentaţia transmisă de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care a evidenţiat un număr foarte mare de apeluri efectuate către Serviciul unic de urgenţă 112, precum şi solicitări repetate ale serviciilor de ambulanţă pentru beneficiarii centrelor administrate de inculpaţi”. Acest fapt este considerat de instanţă ca fiind definitoriu pentru demontarea tezei procurorilor, subliniind că ”aceste împrejurări sunt incompatibile cu susţinerea că persoanele respective ar fi fost abandonate ori private sistematic de asistenţă medicală”.
De asemenea, martorii, printre care medici psihiatri şi ortopezi, au confirmat că vizitau periodic centrele, ajustau tratamentele şi monitorizau pacienţii, Curtea reţinând explicit că ”persoanele aflate în centru beneficiau de consultaţii medicale periodice, în urma cărora le era prescris tratamentul corespunzător afecţiunilor de care sufereau, schema terapeutică şi dozele fiind ajustate în funcţie de evoluţia stării psihice a fiecărui pacient”.
Instanţa a recunoscut existenţa unor deficienţe administrative şi medicale evidente, cum ar fi utilizarea unui personal necalificat, judecătorii notând că ”unele dintre persoanele care se ocupau de îngrijirea bolnavilor şi administrarea medicamentelor prezentau un nivel educaţional extrem de redus, fără capacitatea de a citi şi de a scrie”. Totuşi, instanţa a concluzionat că aceste probleme, inclusiv lipsa acreditărilor legale sau administrarea defectuoasă a tratamentelor, au fost cauzate de subfinanţare, nu de dorinţa de exploatare, subliniind: ”Esenţială însă este stabilirea cauzei pentru care aceste carenţe existau. Probatoriul administrat dovedeşte că acest lucru se datora lipsei resurselor financiare, nicidecum faptului că inculpaţii îşi însuşeau banii”.
Mai mult, judecătorii au stabilit că mecanismul descris de procurori nu întruneşte criteriile de gravitate cerute de normele internaţionale, precizând că ”modalitatea în care persoanele vătămate au fost tratate nu prezintă elementele caracteristice ţinerii în stare de sclavie sau supunerea la procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire”. În viziunea instanţei, situaţia din aceste centre nu reflectă condiţiile de ”sclavie modernă” invocate de acuzare, deoarece ”traficul de persoane presupune, prin însăşi natura şi finalitatea sa de exploatare, exercitarea unor atribute specifice dreptului de proprietate asupra persoanei, victimele fiind tratate ca bunuri susceptibile de a fi cumpărate, vândute şi exploatate”. Astfel, în absenţa acestor elemente de aservire totală sau de tratare a fiinţei umane ca pe un bun propriu, instanţa a concluzionat că faptele nu pot fi clasificate drept trafic de persoane, indiferent de carenţele identificate în asigurarea asistenţei medicale.
Dosarul lui Viorel Paşca a polarizat puternic societatea, scoţând la suprafaţă două perspective aproape opuse asupra cazului. Pentru unii, decizia instanţei confirmă imaginea unui om care a ajutat ani la rând persoane vulnerabile şi care nu ar trebui judecat înainte de finalizarea anchetei. Pentru alţii, gravitatea acuzaţiilor formulate de procurori ridică întrebări serioase despre modul în care au fost tratate aceste persoane şi despre responsabilitatea de conformare legală a celor care le aveau în grijă.
Viorel Paşca, soţia sa, cei trei fii ai lor şi coordonatoarea activităţii azilelor ilegale din Bihor au fost scoşi de sub control judiciar, în urma unei decizii a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa a respins astfel ca nefondată contestaţia procurorilor, care ceruseră arestarea preventivă a celor şase, dar a acceptat contestaţia membrilor familiei Paşca faţă de măsura controlului judiciar. Dosarul instrumentat de DIICOT vizează destructurarea unui grup infracţional organizat complex, acuzat de trafic de persoane şi exploatarea vulnerabilităţii la o scară alarmantă în judeţul Bihor. Această investigaţie a scos la iveală modul în care sute de persoane vulnerabile - vârstnici, persoane cu dizabilităţi psihice grave şi oameni fără adăpost - au fost transformate în simple "surse de venit" sub paravanul unei activităţi caritabile.
Procurorii spun că grupul infracţional a fost constituit în cursul anului 2020 de către Viorel-Teodor Paşca, liderul reţelei, împreună cu soţia sa şi cei trei fii ai săi. Reţeaua funcţiona sub paravanul Asociaţiei "Dumbrava DPG" (Dumnezeu Poartă de Grijă), prezentată public ca o organizaţie umanitară, dar care în realitate nu deţinea licenţele legale pentru a presta servicii sociale sau medicale.
