Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto BNR a lansat o nouă monedă din argint, cu tiraj de 5.000 de exemplare. Preţul de vânzare stabilit

De luni, 14 noiembrie, Banca Naţională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Constantin Ionete - celebru economist român. Doar 5.000 de oameni vor putea deveni proprietarii unei astfel de monede, pentru suma de 480 de lei, fără TVA.

de Redactia Observator

la 14.11.2022 , 17:24

O nouă monedă din argint va fi lansată, luni, în circuitul numismatic. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că moneda cu tema 100 de ani de la nașterea lui Constantin Ionete are valoarea nominală de 10 de lei, diametru de 37 mm şi greutatea de 31,103 grame. Au fost publicate şi imagini, pentru cei curioşi cum arată moneda: aversul acesteia redă imaginea Palatului Vechi al Băncii Naționale a României, cu inscripţia "România", valoarea nominală "10 LEI", stema României și anul de emisiune "2022". Pe de altă parte, reversul monedei prezintă portretul și numele lui Constantin Ionete și anii între care acesta a trăit: 1922-2011.

Doar 5.000 de monede puse în circulație. Fiecare costă 480 de lei, fără TVA

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare, precum și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese. Conform sursei citate, preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 480 de lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Articolul continuă după reclamă

Cum arată noua monedă de argint lansată de BNR

BNR a lansat o nouă monedă din argint

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Constantin Ionete au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » BNR a lansat o nouă monedă din argint, cu tiraj de 5.000 de exemplare. Preţul de vânzare stabilit