Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video CALCUL: Cât costă acum rata lunară a unui credit de 70.000 de euro, după ce moneda europeană a ajuns la aproape 5 lei

Avem cel mai slab leu din istorie. Euro se apropie de pragul de 4 lei şi 98 de bani, iar analiştii cred că va depăşi valoarea de cinci lei până la final de an. Asta înseamnă scumpiri pe linie în perioada următoare, de la mâncare până la vacanţe, dar şi că vom achita mai mult pentru împrumuturile în moneda europeană. 

de Greta Neagu

la 19.05.2023 , 20:14

Într-o săptămână, euro a trecut de la 4,92 la 4,97 lei, ceea ce avantajează exportatorii şi dezavantajează restul populaţiei. 

Greta Neagu, reporter Observator: Deprecierea monedei naţionale ne afectează pe toţi. Facturile, serviciile de telefonie, chiriile şi preţurile locuinţelor sunt în euro. Şi bunurile aduse din import vor fi mai scumpe. Nu în ultimul rând, un euro mai puternic înseamnă şi vacanţe în străinătate mai costisitoare. Deja faţă de acum un an pentru un sejur în afară plătim mai mult cu 20%, chiar 35%- în funcţie de destinaţia aleasă. 

Cel mai slab leu din istorie. De ce am ajuns în această situaţie

Vezi și

Alexandra Smedoiu, analist financiar: În momentul în care importăm şi vindem lei ca să cumpărăm euro aceasta duce la deprecierea cursului de schimb. Dacă importurile sunt mai mari decât exporturile, ceea ce este cazul României şi tendinţa este, în continuare de creştere a acestui decalaj, acela este momentul în care vedem şi aceste mişcări pe cursul de schimb.

Pe acelaşi subiect

Euro le pune probleme şi celor care au credite în această monedă. 

Alexandra Smedoiu, analist financiar: Spre deosebire de un credit în lei, un credit în euro expune debitorul şi la cursul de schimb. 

Dragoș Nichifor, broker de credite: În ultimii ani nu am recomandat creditul în valută deloc. În niciun moment - exceptând ultimele şase luni în care a fost o mică fereastră, strict tot pentru cei care aveau credite în euro să îşi transfere creditul din variabilă în fixă, dar păstrând moneda. 

Cine a luat un credit de 70.000 de euro plătea acum doi ani o rată de 297 de euro, la o marjă de 3% şi la un nivel al indicelui Euribor de 0,08%. Acum rata a ajuns la 455 de euro, iar dacă Euribor va mai creşte cu un punct procentual aceeaşi rată va ajunge la 506 euro. 

La ce trebuie să fie atenți românii care fac credite

Atunci când luăm un împrumut de la bancă trebuie să ţinem cont că ne expunem unor riscuri pe termen lung - mai ales că, în cazul creditelor ipotecare, nu există dobandă fixă pe toată perioada creditului.

Să ne uităm la cei care au credite în euro. Au scăpat o lungă perioadă de fluctuaţii mari - până în iunie, anul trecut, dobânzile erau negative, iar Euribor era sub valoarea de 0%. Acum este la jumătatea indicilor pentru creditele în lei, ROBOR şi IRCC care, iată, şi ei au ajuns cam la acelaşi nivel. 6-6,5%. Refinanţarea de la un tip de dobânzi la altul, salvează, practic, doar timp. Suma de restituit este aceeaşi, iar banca este singura care nu pierde niciun leu pe parcursul celor 30 de ani de credit. 

Analiştii se aşteaptă ca până la finalul acestui an euro să atingă chiar nivelul de 5 lei. 

Evoluţie Euribor la şase luni

noiembrie 2020: -0,51%

martie 2022: -0,41%

iunie 2022: 0,1%

octombrie 2022: 2,11%

mai 2023: 3,68% 

Evoluţie IRCC

decembrie 2021 - 1,86% 

aprilie 2022 - 2,65%

octombrie 2022 - 4,06%

ianuarie 2023 - 5,71%

aprilie 2023 - 5,98% 

Robor la trei luni 

03 martie 2022: 3,97%

13 iulie 2022: 6,99%

26 octombrie 2022: 8,21%

15 decembrie 2022: 7,63%

19 mai 2023: 6,58% 

Greta Neagu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri economice » CALCUL: Cât costă acum rata lunară a unui credit de 70.000 de euro, după ce moneda europeană a ajuns la aproape 5 lei