Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Care sunt preţurile la carburanţi astăzi, 4 aprilie 2023. Preţul la benzină premium a crescut cu 4 bani pe litru

Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu benzină sau cu motorină trebuie să ştie că marţi, 4 aprilie 2023, preţul la benzină premium a crescut cu patru bani pe litru, faţă de preţul afişat în ziua precedentă.

de Redactia Observator

la 04.04.2023 , 15:01

Preţul la benzină premium este în creştere faţă de ziua precedentă Preţul la benzină premium este în creştere faţă de ziua precedentă - Profimedia
  • Preţurile la motorină au rămas nemodificate faţă de ziua precedentă.

Astfel, conform specialiştilor, un litru de benzină premium se comercializează marţi, 4 aprilie 2023, cu preţuri cuprinse între 7,13 şi 7,46 lei, după ce luni, 3 aprilie 2023, erau afişate preţuri cuprinse între 7,09 şi 7,42 lei. Mai mult, trebuie precizat că doar punctual avem benzinării unde litrul de benzină premium se vinde cu 7,13 lei, la majoritatea fiind afişat un preţ de cel puţin 7,17 lei pe litru.

O uşoară creştere de preţ avem şi la benzină standard unde dacă luni, 3 aprilie 2023, litrul de benzină standard se vindea cu cel mult 6,77 lei, marţi, 4 aprilie 2023, un litru de benzină standard se comercializează chiar şi cu 6,81 lei. Totuşi, în cazul benzinei standard preţul minim afişat a rămas nemodificat faţă de ziua precedentă, 6,61 lei pe litru.

Preţurile la motorină, nemodificate faţă de ziua precedentă

Articolul continuă după reclamă

Specialiştii susţin că preţurile la motorină au rămas nemodificate faţă de ziua precedentă. Asta înseamnă că marţi, 4 aprilie 2023, un litru de motorină standard se vinde cu preţuri cuprinse între 7,05 şi 7,14 lei, iar un litru de motorină premium se vinde cu preţuri cuprinse între 7,41 şi 7,65 lei.

Un litru de GPL continuă să coste între 3,93 şi 3,99 lei, în funcţie de compania de la care decideţi să vă alimentaţi maşina.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Care sunt preţurile la carburanţi astăzi, 4 aprilie 2023. Preţul la benzină premium a crescut cu 4 bani pe litru