Haos pe piaţa muncii. Ofertele au scăzut cu o treime, iar 21% din anunţurile de angajare sunt fictive
Un fenomen global afectează piaţa muncii: anunţurile-fantomă! Unele studii internaţionale estimează că până la 21% dintre ofertele pe care le vedem zilnic pe platformele de recrutare nici măcar nu există.
Companiile le lasă active ca să strângă CV-uri, să dea impresia că se dezvoltă, dar... fără intenţia reală de angajare. Pentru candidaţi este, evident, devastator: ajung să aibă pauze de luni întregi în CV, cred că este vina lor că nu sunt sunaţi, ba mai mult, se simt epuizaţi înainte să aibă un job real.
În primul trimestru al anului, au fost peste 3 milioane de aplicări. În schimb, numărul ofertelor de muncă a scăzut cu o treime, arată datele uneia dintre cele mai mari platforme de recrutări. Potrivit platformelor Clarify Capital / Revelio Labs, între 18 şi 21% dintre anunţurile de angajare sunt fictive.
Scăderea este confirmată şi de Institutul Naţional de Statistică: numărul total de salariaţi din ţară a scăzut cu 60.000 de persoane faţă de primele 3 luni ale anului trecut.
Salariile au crescut. Pe hârtie, însă. Ne apropiem de un salariu mediu net de aproape 6.000 de lei, mai mare decât în 2025. Cu toate acestea, oamenii nu au cum să simtă creşterea din cauza scumpirilor repetate.
