Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce salariu are un casier la Lidl, Kaufland, Profi, Pepco, Mega Image şi alte mari magazine din România

Mulţi români sunt în căutarea unui nou loc de muncă, iar cei mai mulţi dintre ei îşi îndreaptă atenţia spre marii jucători de pe piaţa muncii, astfel că ei sunt interesaţi să afle cât are salariu un casier de la companii precum Lidl, Kaufland, Profi, Pepco, Mega Image sau alte mari magazine din România.

de Redactia Observator

la 22.03.2023 , 14:00

Mulţi români îşi doresc să ajungă casier la un mare magazin din ţară Mulţi români îşi doresc să ajungă casier la un mare magazin din ţară - Profimedia
  • Mulţi români caută să se angajeze la companii cunoscute.

Şomajul a ajuns în România la 5,6%, ceea ce înseamnă că aproape 500.000 de români care au vârsta necesară pentru a munci nu reuşesc să-şi găsească un loc de muncă. Procentajul se încadrează în limitele Uniunii Europene, şomajul din UE fiind situat undeva la circa 6%.

Cei mai mulţi dintre românii care nu au un loc de muncă, dar şi mulţi dintre cei care vor să-şi schimbe locul de muncă, îşi îndreaptă atenţia către marile companii, mulţi dorindu-şi să se angajeze la firme precum Lidl, Kaufland, Profi, Pepco, Mega Image, etc.

Ce salariu are un casier Lidl

Articolul continuă după reclamă

În principiu, salariul pentru un casier debutant Lidl porneşte de la circa 3.000 de lei net şi creşte în funcţie de experienţa avută, dar şi în funcţie de vechimea acumulată în cadrul companiei.

Pe acelaşi subiect

Dacă suma vi se pare mică, nu trebuie să vă faceţi griji. În general, angajaţii primesc şi alte bonusuri pe lângă salariul propriu-zis, cum ar fi bonuri de masă sau prime de sărbători. Pe de altă parte, trebuie să ştiţi că există posibilitatea ca salariul pentru o anumită funcţie să difere de la o localitate la alta. 

Altfel, vechimea şi experienţa acumulate în interiorul companiei vă pot asigura posibilitatea de a avansa pe scara ierarhică. Astfel puteţi ajunge să speraţi inclusiv la o funcţie de manager care v-ar putea aduce un salariu de minim 7.000 de lei net.

Cât câştigă un casier la Kaufland

Din cifrele obţinute de noi, un casier al companiei Kaufland câştigă, la debut, puţin peste 2000 de lei net. Însă, la această sumă se adaugă diferite pachete de beneficii ce cuprins în special tichete de masă şi bonusuri salariale.

Pe de altă parte, există informaţii conform cărora reprezentanţii Kaufland se laudă cu un plan extrem de eficient de majorare progresivă a salariilor, dar şi cu salariile mai mari oferite pentru funcţiile ce ţin de partea de logistică, precum analist-planificare.

Un casier de la Profi poate câştiga 2.000 lei

Lanţul de magazine Profi şi-a triplat numărul de angajaţi în ultimul deceniu, iar asta mai ales graţie pachetelor de remunerare oferite. De exemplu, un casier de la Profi, aflat la debut, ar urma să încaseze în jur de 2000 de lei salariu net, sumă la care se adaugă, în principiu, bonuri de masă în valoare de circa 440 de lei.

Ca şi în cazul altor magazine, experienţa şi vechimea acumulate în interiorul companiei pot să ofere posibilitatea de a spera la obţinerea unui loc de muncă şi mai bine plătit. Asta în condiţiile în care salariul pentru un şef de tură porneşte de la 3.000 de lei, net, iar un şef de magazin poate ajunge să încaseze chiar şi 1.000 de euro în mână, în fiecare lună.

Ce salariu are un casier Pepco

În cazul magazinelor Pepco, situaţia este asemănătoare precum în celelalte magazine menţionate până acum. Astfel, salariul unui casier debutant este de circa 1900 de lei pe lună, net, însă un angajat poate să ajungă, în timp, chiar şi şef de magazin, iar atunci încasează cel puţin 3500 de lei pe lună, salariu net.

Însă, magazinele Pepco vin şi cu o bonificaţie în plus. Astfel, cei mai mulţi dintre angajaţii Pepco, dacă nu chiar toţi, primesc reduceri semnificative la produsele Pepco.

Salariul unui casier Mega Image

Reprezentanţii Mega Image oferă un salariu de cel puţin 2500 de lei pe lună, net, pentru funcţia de casier, însă, de cele mai multe ori, sunt căutate eventuale persoane cu oarecare experienţă pentru funcţia respectivă.

Există, însă, şi varianta de casier comercial, unde experienţa nu este necesară, dar salariul lunar net este numai 1700 de lei, sumă la care se adaugă, totuşi, diferite bonusuri precum tichete de masă de circa 400 de lei.

Cât câştigă un casier la Carrefour

Ca şi în cazul Mega Image, şi la Carrefour se face diferenţa între casier magazin, unde este nevoie de experienţă, şi casier comercial, unde experienţa nu este necesară. Anul trecut, salariile pentru aceste funcţii variau între 1820 şi 2230 lei.

Evident, şi Carrefour oferă pachete de beneficii pentru a-şi stimula angajaţii, astfel încât aceştia să fie mulţumiţi şi să rămână cât mai mulţi ani în interiorul companiei.

Ce atribuţii are un casier la marile magazine din România

Pentru a se angaja drept casier la un mare magazin din România, o persoană trebuie să fie, în principiu, dinamică, rezistentă la munca fizică, organizată, atentă şi sociabilă.

Fişa postului de casier presupune că un casier scanează produsele şi încasează contravaloarea acestora, dar trebuie să participe şi la alimentarea cu marfă a rafturilor, menţinerea depozitului şi a spaţiului de vânzare în ordine perfectă, urmărirea termenelor de valabilitate, etc. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri economice » Ce salariu are un casier la Lidl, Kaufland, Profi, Pepco, Mega Image şi alte mari magazine din România