Cele mai bune sfaturi pentru a fi promovat mult mai repede
O promovare nu strică niciodată, pentru că vine la pachet cu o mulțime de avantaje, dar și cu o mulțime de responsabilități.
O promovare nu strică niciodată, pentru că vine la pachet cu o mulțime de avantaje, dar și cu o mulțime de responsabilități. Dacă vrei să urci în ierarhia companiei, știi foarte bine că superiorii tăi trebuie să vadă în tine persoana potrivită pentru a ocupa un post mai important. Însă cum să faci asta, astfel încât să nu aștepți foarte mulți ani pentru o promovare?
Nu este chiar cel mai mare secret din lume faptul că o persoană ambițioasă, dornică de afirmare și care se comportă exemplar în relația cu șefii are șanse mult mai mari să avanseze, într-un timp mult mai scurt. Trebuie să știi că orice ai face, mereu trebuie să ții cont că superiorii tăi, indiferent de numărul lor, trebuie să te remarce. Hai să vedem cum trebuie să îți schimbi modul de a fi la job pentru a obține mai rapid postul dorit:
Relația cu șefii
Trebuie să știi cum să te comporți cu șeful tău, dacă vrei să obții o promovare în următoarele 12 luni. Este extrem de important să știi foarte bine ce vrea de la angajații săi și care este modul său de a vedea lucrurile. Învață să îi livrezi întotdeauna lucruri de care are nevoie, însă care să vină în mod firesc, sub forma unei proactivități constante.
Discută mereu cu el, pentru că nimeni nu va promova o persoană cu care abia a schimbat 2-3 cuvinte, în decurs de câteva luni. La fel de important este modul în care îi vorbești, prezența ta în fața sa, în timpul unei ședințe. Chiar și interacțiunile din team building pot conta, pentru că șeful vrea să vadă în tine un om capabil la job, dar care să poată trasa o linie firească între muncă și distracție.
Multa muncă
Vei avea de tras în aceste luni, pentru că o promovare serioasă nu vine niciodată pe ochi frumoși. Și cum oare altfel ai putea demonstra tuturor că poți suporta foarte mult stres și un volum uriaș de task-uri, dacă nu prin muncă? Trebuie să înțelegi mereu ce ai de făcut, să găsești cele mai bune soluții de timing, să lași mereu o linie de comunicare deschisă cu superiorii și să ai rezultate. Este important să ai rezultate, pentru că, la finalul zilei, calitatea bate cantitatea. Grijă mare la starea ta de sănătate, pentru că în tot acest timp, organismul tău va resimți din plin acest volum crescut de muncă.
Dacă te doare spatele, nu ezita să îți cumperi o pernă ortopedică. Pernele ortopedice sunt recomandate persoanelor ce lucrează foarte mult, stau foarte multe ore jos, cu o poziție ce pune presiune pe vertebre. De asemenea, daca statul jos afectează orele tale de somn și resimiți dureri la nivel lombar și cervical, un astfel de produs este perfect pentru ameliorarea stărilor negative, pe care organismul le resimte.
Inițiativă
Nu poți ocupa o poziție de mid-management dacă nu vii cu soluții pentru îmbunătățirea fluxului de lucru, fără însă a ți le cere nimeni. Șefii tăi vor mereu ca firma să meargă în sus, ori pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să găsească oameni potrivit pentru acest progres. Ești tu oare persoana potrivită? Dacă nu, atunci trebuie să schimbi modul în care vezi lucrurile în firmă. Sesizează mereu nevoile și lipsurile din cadrul companiei, găsește soluții și abia apoi fă-le cunoscute. Nimănui nu îi plac plângăcioșii, adică fix acei colegi care doar arată cu degetul, însă nu fac nimic în plus. De aceea, fii tu altfel, pentru că pe tine te așteaptă marea promovare, nu pe ei.
Nu este greu să obții acea promovare, trebuie doar să știi cum să îi faci pe șefi să vadă în tine persoana potrivită pentru acel job. Totul se învârte în jurul muncii, precum și în jurul modului în care tu te împachetezi în fața celorlalți. Adaugă un volum uriaș de proactivitate, ambiție și multe ore de muncă peste program, pentru a avea mult mai multe șanse pentru ocuparea unui post mai bun.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰