Antena Meniu Search
x

Centrală provizorie în zona CET Titan, după avariile la reţeaua de termoficare din Bucureşti. Când ar trebui să fie gata lucrările

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat joi că în zona în care funcționa CET Titan a început montarea unei centrale provizorii care va asigura o sursă susplimentară de energie termică.

de Redactia Observator

la 08.09.2022, 18:28

Se montează o centrală provizorie în zona în care funcționa CET Titan
Se montează o centrală provizorie în zona în care funcționa CET Titan - Facebook Nicuşor Dan

Primarul general susține că noua centrală va permite furnizarea căldurii și apei calde la parametri normali și va reduce considerabil avariile la rețeaua de termoficare în zonă. Conform acestuia, se lucrează la montarea suportului și a celor cinci module care compun centrala, se fac verificările necesare la instalația de gaze și se reabilitează un puț prin care se alimentează mare parte din apa pentru această centrală.

Când va fi gata noua centrală termică din Bucureşti

Nicușor Dan spune că a primit asigurări de la Termoenergetica că centrala ar putea fi funcțională înainte de Crăciun. În ceea ce privește lucrările la sistemul de termoficare, în prezent sunt deschise patru șantiere mari unde s-au schimbat, în total, aproximativ 13 kilometri de conducte de rețea primară (Ferentari, Berceni, Pantelimon și Mihalache-Amzei). În plus, compania Termoenergetica a reabilitat anul acesta 8 kilometri de conducte.

„Lucrările vor continua și pe timpul iernii, când se vor putea schimba conductele de dimensiuni mai mici care permit astfel de intervenții. Până la sfarșitul anului vom ajunge la zero cu datoria curentă de 220 de milioane de lei, iar pentru datoriile acumulate în trecut, estimate undeva la 600 de milioane de lei, am solicitat sprijinul Guvernului, mai ales că toate localitățile au beneficiat de sprijin din partea statului. În București sunt 550.000 de apartamente, iar toate celelalte localități împreună totalizează 550.000 de apartamente. Bucureștiul a primit de la stat 15 milioane, în timp ce toate celelalte primării au primit împreună 800 de milioane. Consider că este legitim ca structurile naționale să ajute în mod proporțional localitățile care au sistem termic”, a scris pe Facebook Nicușor Dan, potrivit Mediafax.

Acesta dă asigurări că „nu se pune problema” modificării tarifelor pentru agentul termic.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri economice » Centrală provizorie în zona CET Titan, după avariile la reţeaua de termoficare din Bucureşti. Când ar trebui să fie gata lucrările