Antena Meniu Search
x

Video Ciolacu cere explicații de la CNAS după ce românii şi-au luat 23.000 de ani de concediu medical în primele trei luni din 2023. Ce spun medicii

Românii şi-au luat 23.000 de ani de concediu medical în primele trei luni din 2023. Iar premierul Marcel Ciolacu a cerut explicaţii de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru a afla de ce sunt atât de multe. Medicii spun că după pandemie numărul a fost constant mai mare şi nu sunt diferenţe mari de la un an la altul. În acelaşi timp, mai mulţi parlamentari vor ca bolnavii să nu mai fie puşi pe drumuri când îşi iau concediu medical şi cer simplificarea procedurii. 

de Redactia Observator

la 03.07.2023, 21:15

Vezi și

Aproximativ 8,3 milioane de concedii medicale şi-au luat românii în anul 2022, în condiţiile în care sunt 6 milioane de români care au acest drept. 

Marcel Ciolacu, premierul României: "Am cerut o analiză foarte clară să vedem din ce domeniu sunt, sunt din domeniu privat, sunt din domeniul public. Sunt oameni care au nevoie de concedii medicale, dar este evident că s-a abuzat de acest fenomen. Nu sunt de acord să urmărim 6 milioane de români, să-i căutăm pe acasă." 

Explicaţia Casei de Asigurări de Sănătate este că nu poate face verificări, iar cifrele nu sunt mult diferite faţă de anii de după pandemie. Iar medicii spun că legea s-a schimbat şi nu mai pot da un singur concediu medical mai lung, ci mai multe mai scurte, unul după altul, după reevaluări."

Camelia Păun, medic de familie: "A fost acea perioadă 2020-2022când nu au mers la medic, s-au agravat bolile cronice şi de aceea s-au dus în 2022 la medic."

Pe acelaşi subiect

Parlamentarii vor să simplifice procedurile

Între timp, mai mulţi parlamentari USR vor să modifice legea, astfel încât bolnavul să nu mai fie nevoit să bată atâtea drumuri pentru un drept legal. 

Valentina Boboc, medic de familie: "Un pacient cu o fractură de membru inferiwor plimbat de la spital, medic de familie, medicul de familie îl trimite la servicu, vino cu adevereinţă, se întoarce, peste trei zile iar vine, iar îi mai dau trei zile, pe urmă du-te la ortoped să îţi prelungească pentru că o afecţiune ortopedică presupune minim 14 zile de imobilizare a articulaţiei." 

Camelia Păun, medic de familie: "Sunt foarte mulţi care nu dau adeverinţele pe WhatsApp şi pe mail şi trebuie pacientul personal să-şi ia această adeverinţă."

Diana Stoica, deputat: "Decizia lor de a acorda sau nu concediu medical nu este influenţată de câte zile de concediu medical mai are angajatul respectiv, este influenţată efectiv de starea lui de sănătate, adică dacă acel om are sau nu nevoie de repaos, de recuperare şi de tratament pentru un concediu medical. S-ar mai elimina din drumurile acestea care se fac. E cam multă birocraţie. Se cer prea multe acte pentru ceva foarte puţin. Dacă nu te simţi ok în ziua aceea să nu mai baţi drumul până la locul de muncă."  

Proiectul de eliminare a adeverinţei este deja în dezbatere publică. Cel mai devreme s-ar concretiza în toamna acestui an. Casa de Asigurări de Sănătate a propus parlamentarilor şi înfiinţarea unei poliţii a concediilor medicale, solicitare respinsă în Senat. Acum, doar anagajtorul poate face o sesizare la CAS, dacă are bănuiala că angajatul nu este cu adevărat în concediu de boală. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Stiri economice » Ciolacu cere explicații de la CNAS după ce românii şi-au luat 23.000 de ani de concediu medical în primele trei luni din 2023. Ce spun medicii