Video Cum pot obține antreprenorii 50.000 de euro pentru a-și deschide o afacere. Trebuie să îndeplinească o singură condiție
În schimb, avem veşti bune pentru cei care vor să devină propriii lor şefi. Peste zece mii de români vor beneficia de fonduri europene pentru a-şi deschide afaceri. Programul Start-up Nation revine după o pauză de un an, cu o finanţare nerambursabilă şi mai mare. Există însă şi o condiţie obligatorie - toţi cei care aplică trebuie să urmeze cursuri de antreprenoriat.
Cei care vor să se înscrie în programul Start-Up Nation trebuie să aibă grijă cum își fac dosarul și, de asemenea, să obțină un punctaj maxim, doar așa au șanse să obțină cei 50.000 de euro bani europeni. În vară încep înscrierile pentru cele 40 de ore de cursuri de antreprenoriat, iar în toamnă vor începe înscrierile pentru dosare.
Co-finanțarea este de minimum 10%, antreprenorul trebuie să creeze cel puțin două locuri de muncă. Sunt eligibile afaceri din orice domeniu, atât din teritoriu cât și din Capitală, iar cei mai mulți bani se dau pentru tinerii sub 30 de ani.
Încep înscrierile și pentru programul Femeia Antreprenor
Pe data de 30 iulie încep înscrierile pentru programul Femeia Antreprenor, prin intermediul căruia, doamnele care au deja afaceri pot obține o finanțare de până la 40.000 de euro. Afacerile trebuie să aibă profit și, foarte important de precizat, sunt eligibile SRL-urile și nu intreprinderile individuale sau familiale. Cei care vor să se înscrie trebuie să fie siguri că obțin 100 de puncte, altfel nu au nicio șansă să obțină finanțarea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰