Curs BNR, 9 februarie 2026. Leul românesc câştigă mai mult de 2 bani în raport cu dolarul american
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru luni, 9 februarie 2026, iar cifrele arată că leul românesc a câştigat teren important în raport cu dolarul american.
Concret, leul românesc a câştigat mai mult de doi bani în raport cu dolarul american, astfel că dolarul american a ajuns să fie cotat la 4,2955 lei româneşti, cel mai scăzut nivel înregistrat din 30 ianuarie 2026 şi până în prezent.
De asemenea, leul românesc a câştigat aproape doi bani în raport cu lira sterlină, cotată la 5,8461 lei româneşti, dar a pierdut teren în raport cu moneda unică euro, cotată la 5,0934 lei româneşti, şi în raport cu francul elveţian, cotat la 5,5599 lei româneşti.
Preţul pentru un gram de aur a crescut cu peste 13,3 lei, astfel că gramul de aur a ajuns să fie cotat la 689,9950 lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰