Antena Meniu Search
x

Declaraţia unică 2022. Care este termenul limită şi ce se întâmplă dacă nu o depui la timp

Sfârşitul lunii mai este foarte importantă pentru mai mulţi români. Diferite categorii de contribuabili, atât persoane fizice, cât şi firme trebuie să completeze declaraţia unică pe anul 2022.

de Redactia Observator

la 29.04.2022, 17:39

Declaraţia unică 2022 - care este termenul limită şi ce se întâmplă dacă nu o depui la timp

Persoanele fizice autorizate (PFA), cei cu profesii libere, persoanele cu venituri din chirii, tranzacții cu criptomonede și alte persoane fizice care obțin venituri din activități independente au la dispoziție noua Declarație Unică pe anul 2022 sub formă de PDF editabil, pentru depunerea online la ANAF.

Broșura Fiscului se referă la:

- Categoriile de contribuabili care trebuie să depună Declarațăia Unică 2022 (Formularul 212);

- Termenele de depunere a Declarației Unice în 2022;

Pe acelaşi subiect

- Modalitatea de depunere a Declarației Unice online și pe hârtie.

În 2022, formularul 212 privind Declaraţia Unică se depune la ANAF până pe data de 25 mai inclusiv, pentru:

- Declararea impozitului anual pe venit şi a contribuţiilor sociale aferente veniturilor realizate în 2021;

- Declararea veniturilor estimate că vor fi realizate de persoanele fizice în anul 2022.

Sunt cazuri multiple în care persoanele fizice care obțin venituri pe cont propriu trebuie să depună declarația unică: venituri din activități independente, profesii libere (cum sunt avocații de exemplu), chirii, dividende, tranzacții cu criptomonede, NFT-uri, drepturi de autor, venituri obținute independent din activități de promovare pe rețelele sociale etc.

ANAF a pus la dispoziție o serie de ghiduri și broșuri pentru unele cazuri:

- Chirii

- Crypto

- NFT

- Activități de promovare pe social media.

În cazul persoanelor fizice care obțin venituri din chirii, Declarația Unică se depune în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului, dacă semnarea survine pe parcursul anului în curs. La fel și în cazul persoanelor fizice care încep o nouă activitate pe parcursul anului fiscal respectiv.

Ce ar putea urma în 2023

Totodată, se adaugă și persoanele fizice care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, potrivit unei analize EY România. În plus, din 2023, ar putea exista alte două modificări.

De anul viitor, persoanele fizice care obțin câștiguri din vânzarea de acțiuni vor datora un impozit mai mic și nici nu vor mai trebui să depună Declarația Unică.

Cele două măsuri sunt cuprinse într-o nouă inițiativă legislativă care tocmai a trecut de Camera Deputaților și merge la promulgare.

Practic, acestea sunt concepute în așa fel încât să stimuleze investițiile individuale pe piața de capital. Astfel, persoanele fizice se vor bucura de scăderea impozitului datorat la stat pentru câștigurile obținute din vânzarea titlurilor de valoare, atunci când tranzacțiile sunt făcute prin intermediari sau prin firme de administrare a investițiilor/ administratori de fonduri de investiții alternative rezidente în România.

Impozitul va fi de 1%, pentru titlurile deținute de peste 365 de zile sau de 3%, pentru titlurile deținute de mai puțin de 365 de zile, acesta fiind astăzi de 10%.

Cea de-a doua măsură se referă la transferul obligațiilor fiscale de la persoana care investește la intermediar sau la firma de investiții/ fondul de investiții.

Cu alte cuvinte, persoanele fizice care investesc la bursă vor scăpa de grija declarării, prin Declarația Unică (formularul 212), și a plății impozitului.

Prin stabilirea acestui regim fiscal simplificat, inițiatorii urmăresc, practic, creșterea semnificativă a numărului de persoane fizice care investesc pe piața de capital.

Ceea ce ar însemna, evident, și sume mai mari colectate de stat din impozitul aferent câștigurilor.

„Mecanismul actual de calcul, declarare și plată a taxelor din câștigurile de capital este greoi și descurajează investitorii persoane fizice. Deși suntem a doua cea mai mare țară din regiune după Polonia, ca populație, România are între 15.000 și 20.000 de investitori activi în mod direct pe bursă, față de 250.000, câți are Polonia. (...) Deși există multiple oportunități de diversificare a plasamentelor, majoritatea micilor deponenți preferă confortul impozitării la sursă a depozitelor bancare în detrimentul investițiilor directe sau indirecte în piața de capital și din considerente de birocrație fiscală”, se arată în nota inițiatorilor actului aflat în Camera Deputaților.

Un prim efect important pentru Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală ar fi reducerea numărului de persoane obligate să completeze și să depună Declarația Unică, ca urmare a reținerii impozitului la sursă de către un număr de 18 societăți de administrare a investițiilor și 23 de societăți de servicii de investiții financiare.

”În acest context, interacțiunea Fiscului s-ar realiza doar cu un număr de 41 de societăți comerciale, care astfel ar reține la sursă și ar plăti impozitul pe câștig în fiecare lună, spre deosebire de situația curentă, în care sunt implicați mii de contribuabili, fiecare cu declarații anuale proprii”, se mai arată în nota inițiatorilor proiectului.

În ceea ce le privește pe persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, acestea trebuie să știe că, în principiu, sumele primite drept decont din partea statului pentru cheltuielile realizate ar trebui să fie neimpozabile.

În opinia noastră, putem înțelege că, atâta timp cât sunt numite ”cheltuieli” și, mai mult, sunt decontate doar pe baza unor documente justificative, acestea nu ar trebui să fie asimilate unor venituri (de orice natură). Ar fi binevenită, însă, o confirmare din partea autorităților.

În concluzie, vă recomandăm să nu lăsați pe ultima sută de metri depunerea Declarației. Pentru că a rămas puțin timp până la data oficială de depunere, ar fi momentul să verificați sursele de venit și să completați Declarația Unică, dar și să faceți plata.

Declaraţia (formularul) se depune:

- În format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire. Data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.

- Prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv, prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" (SPV) sau pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Ordin Declaratia Unica by claus_44

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri economice » Declaraţia unică 2022. Care este termenul limită şi ce se întâmplă dacă nu o depui la timp