Video Domeniul cu 4.000 de concedieri în 2025. 700 de oameni, anunţaţi de Sărbători că sunt daţi afară
Concedierile continuă în industria auto. 700 de oameni vor rămâne în 2026 fără loc de muncă, după ce producătorul german de componente Leoni a anunțat disponibilizări în județele Arad și Bihor. Cu scumpiri și comenzi reduse, companiile din domeniu recurg la restructurări. Numai în acest an, aproape 4.000 de angajați au fost daţi afară.
Compania germană Leoni, al cărei pachet majoritar a fost cumpărat recent de chinezi, face restructurări masive în România. ITM Arad a fost notificat deja în acest caz cu privire la intenția de a disponibiliza 465 de angajați, din totalul celor aproape 1.600 de salariați ai fabricii. Numărul celor afectaţi însă poate fi modificat.
Compania Leoni face restructurări masive în România
"Este o notificare prealabilă, urmează discuţii cu sindicatele, reprezentanţii salariaţilor din cadrul fabricii, pentru a găsi soluţia de a evita situaţia de concediere colectivă", a declarat Ecaterina Isac, inspector-şef ITM Arad.
Până la acest moment, nu este clar dacă măsura vizează doar fabrica din Arad sau toate unităţile din țară, în condiţiile în care şi în Bihor au fost confirmate disponibilizari. Încă 235 de oameni vor fi daţi afară din cele două fabrici Leoni din Bihor. Una dintre ele va fi închisă.
"La punctul de lucru Marghita sunt afectaţi toţi salariaţii care ocupă cele 195 de posturi ale acestui punct de lucru. La Beiuş sunt afectaţi 40 de salariaţi, din totalul de peste 100 de posturi. Motivele concedierii pe care le invocă angajatorul sunt lipsa comenzilor, concurenţa companiilor din acest domeniu din afara UE şi situaţia generală economică", a explicat Cristina Brikling, consilier juridic, purtător de cuvânt ITM Bihor.
Angajații cu o vechime de până la 5 ani vor primi un salariu compensatoriu, iar cei cu peste 5 ani - două salarii. Grupul Leoni a anunţat că va închide și fabrica din Serbia, unde vor fi concediaţi aproximativ 2.000 de salariaţi.
2025 a fost un an dur pentru industria auto
Peste 3.700 de disponibilizări au fost deja confirmate în România. "Un aspect care a lovit intreaga Europă - tranziţia de la motoare cu combustie internă către transport cu zero emisii. S-au pierdut circa două milioane de unităţi noi vândute pe piaţa europeană. Producţia în alte ţări devine mai atractivă comparativ cu România. În România, avem schimbări în sistemul de taxare, impozitul minim pe cifra de afaceri. Avem un preţ la energie extrem de ridicat care ne face necompetitivi comparativ cu alte ţări", a declarat Adrian Sandu, ACAROM.
Per total, în 11 luni, aproape 12.000 de oameni și-au pierdut locul de muncă, cu peste 40% mai mulţi faţă de 2024.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰