Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Drumul legumelor "coapte cu otravă", din solarii în magazine. Efectele asupra celor care le consumă pot fi grave

Legume otrăvite, asta vindeau fermieri din Buzău, anchetaţi acum de poliţişti. Au folosit chimicale interzise ca să forţeze roşii, castraveţi şi ardei să se coacă mai repede. Convinşi că este un fenomen, anchetatorii au dus la interogatoriu şi un distribuitor de substanţe ilegale, ca să afle cui a mai vândut otrăvurile. Surse din investigaţie spun că legumele au ajuns în magazine, dar autorităţile de control neagă tot. 

de Andreea Petrescu

la 04.05.2023 , 22:13

Legume româneşti stropite cu substanţe ţinute secrete de fermieri. Asta găseşti în multe pieţe din Bucureşti şi din provincie. Cu asta se ocupau şi doi fermieri din Glodeanu Sărat, Buzău. Forțau coacerea legumelor cu substanțe toxice, interzise în România. 

Imagini filmate cu camera ascunsă:

  • Reporter: Nişte roşii vreau şi eu, dar vreau să ştiu, sunt de aici, sunt de-ale noastre?
  • Comerciant: Româneşti, da. 
  • Reporter: Sunt sigure? Adică pot să îi dau şi copilului?
  • Comerciant: Cum să nu, nicio problemă!
  • Reporter: Dar le stropiţi cu ceva?
  • Comerciant: Le-am stropit de mană de una, de alta...
  • Reporter: Cu ce daţi pe ele?
  • Comerciant: Stimulente care stimulează floarea... Fără nimic, aşa ca să zic, să nu fie stimulate la sfârşitul lui mai, iunie, aşa apar. 
Vezi și

Poliţiştii au făcut percheziţii şi în Ilfov, la un distribuitor care aducea din străinătate substanţele interzise şi le vindea fermierilor. "204 kg şi 356 de litri de substanţe toxice şi produse pentru protecţia plantelor neomologate printre care 16 kg şi 58 de litri având termenul de valabilitate expirat", a declarat Ane Mari Vrapciu, purtător de cuvînt IPJ Buzău.

Pe acelaşi subiect

Drumul legumelor "coapte cu otravă" spre magazine

Surse apropiate anchetei spun că fermierii percheziţionaţi în Buzău vindeau legumele în magazine engross și în supermarketuri, unde erau expuse inclusiv pe rafturile cu produse bio. Concurenţa mare dintre producători îi poate face pe unii să trişeze. Ori folosesc substanţe interzise ca să grăbească coacerea, ori pun substanţe acceptate, dar într-o cantitate atât de mare, încât devin periculoase. "Trebuie să fii criminal să faci aşa, nu poţi să faci treaba asta", crede un român.

"Avem nişte semne de întrebare deoarece în anumite perioade, cu toate că noi am încălzit solariile, au fost alţii fără încălzire care au scos în acelaşi timp cu noi", spune Alex Mustăţoiu, legimicultor. Specialiştii în culturi agricole spun că roşiile crescute în ritm natural în solarii apar pe piaţă la jumătatea lui iunie. 

"De 120 de zile au avut nevoie pentru coacere aceste roşii din momentul în care au fost plantate. Aceasta este perioada pentru aceste plante să ajungă la maturitate, asta doar dacă primesc stimulenţi naturali cum este apa şi lumina de la soare", spune Andreea Petrescu, reporter Observator.

Cum depistăm o roşie coaptă forţat

De când dă în pârg, o roşie are nevoie şi de 10 zile ca să se coacă în solarii, primăvara. Forţate cu chimicale, pot fi culese şi de pe o zi pe alta. "Ei fac stimularea cu acelea cât fructele sunt încă verzi. Închid foarte bine spaţiul de cultură, lasă de seara până dimineaţa, dimineaţa toate fructele sunt aşa sau chiar aşa", explică Viorica Lagunovschi, specialist legumicultură.

"Când tăiem un fruct de tomată ne putem da seama: doar suprafaţa tomatei va fi de culoare roşie, iar în interior vom observa pulpa albicioasă şi, bineînţeles, chiar şi cu nuanţe de verde", spune Bianca Mușat, cercetător la Banca de Resurse Genetice Buzău. 

Ce efecte pot resimţi consumatorii

Toxicologii spun că fermierii care folosesc chimicale interzise sau în cantităţi prea mari pot să îşi aibă pe conştiinţă clienţii. "Dureri musculare, crampe, paralizie, tahicardie, hipertensiune, vedere înceţoşată, cefalee, hipotermie, stop cardio-respirator, depresie, convulsie sau chiar moarte. Riscul este mai mare la copii decât la adulţi", atrage atenţia Marius Chipurici, toxicolog.

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri economice » Drumul legumelor "coapte cu otravă", din solarii în magazine. Efectele asupra celor care le consumă pot fi grave