Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Eurogrupul NU mai negociază cu Grecia până la aflarea rezultatelor referendumului

Miniștrii de finanțe din statele zonei euro au hotărât miercuri seară, în cadrul unei teleconferințe, să continue negocierile cu guvernul de la Atena numai după ce se vor afla rezultatele referendumului de duminică

de Redactia Observator

la 01.07.2015 , 20:57

Miniștrii de finanțe din statele zonei euro au hotărât miercuri seară, în cadrul unei teleconferințe, să continue negocierile cu guvernul de la Atena numai după ce se vor afla rezultatele referendumului de duminică

"Eurogrupul este unit în decizia sa de a aștepta rezultatul referendumului din Grecia înaintea unor noi discuții (...) Nu punem căruța înaintea boilor", a scris pe Twitter ministrul slovac de finanțe, Peter Kazimir.

Anterior, premierul grec Alexis Tsipras a cerut concetățenilor săi, într-un mesaj televizat, să respingă la referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaționali privind un nou acord de asistență financiară. El a susținut că dorește astfel să obțină un acord 'mai bun' și mai 'just din punct de vedere social', pe baza 'propunerilor alternative' formulate de guvernul său. Principalele elemente ale acestor propuneri transmise de guvernul grec sunt obținerea unui nou împrumut de 30 de miliarde de euro pe doi ani, în cadrul Mecanismului European de Stabilitate (ESM), și o nouă restructurare a datoriei externe a Greciei.

Articolul continuă după reclamă

Prin decizia de a nu mai negocia cu Grecia, Eurogrupul s-a aliniat de fapt poziției Germaniei, cancelarul Angela Merkel declarând că nu este dispusă să discute despre un nou plan de asistență pentru Grecia înaintea referendumului din 5 iulie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Eurogrupul NU mai negociază cu Grecia până la aflarea rezultatelor referendumului