Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Festivalul "Desculţ în iarbă" în Târgu Mureş. Localnicii s-au bucurat de spectacol în aer liber

Locuitorii din Târgu Mureş au avut parte, în acest weekend, de un adevărat spectacol artistic în aer liber. Evenimentul a fost cu intrare liberă, iar pe lista celor care au întreţinut atmosfera s-au numărat mai mulţi artişti cunoscuţi. 

de Redactia Observator

la 30.09.2024 , 09:33

Festivalul "Desculţ în iarbă" a fost conceput ca un moment de respiro muzical-artistic. Anul acesta, evenimentul a fost organizat ceva mai restrâns.

"E a treia ediţie de la Desculţ în Iarbă Concerts, un eveniment pentru familie, pentru tineri adulţi, pentru copii şi părinţii lor - pe timpul zilei - iar, pentru tinerii adulţi în devenire, cei mai tineri, seara, la recreere, socializare şi, bineînţeles, să vină să-i vadă pe mercenarii de la Asserculis", spune Alex Onişor, organizator.

Timp de două zile, târgmureşenii s-au relaxat în hamace, au făcut picnic şi au degustat preparate culinare locale. Iar, după lăsarea întunericului, spectacolul a devenit şi mai atractiv, fiind îmbinate muzica şi luminile.

Vezi și

Printre cei care au menţinut spiritul festivalului s-au numărat DJ Dark, Adrian Funk şi formaţia Spitalul de Urgenţă.

Intrarea la eveniment a fost gratuită pentru toţi participanţii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?
Observator » Ştiri economice » Festivalul "Desculţ în iarbă" în Târgu Mureş. Localnicii s-au bucurat de spectacol în aer liber