Antena Meniu Search
x

Franţa speră să câştige contracte militare profitabile în România. În fruntea listei: nave de război şi submarine

Franţa speră să obţină contracte de armament profitabile în România după ce a desfăşurat o escadrilă de tancuri Leclerc şi un sistem de apărare aeriană Mamba, ca parte a poziţionării defensive a flancului estic al NATO, au declarat pentru Reuters surse diplomatice franceze, înainte de vizita în România a şefei diplomaţiei de la Paris, Catherine Colonna.

de Redactia Observator

la 27.01.2023, 16:19

Franţa speră să câştige contracte militare profitabile în România. În fruntea listei: 1,2 miliarde de euro pentru patru nave de război
Şefa diplomaţiei de la Paris, Catherine Colonna, în România - Twitter

Franţa vrea să avanseze cu contractele militare profitabile din România după ce a trimis în această ţară tancuri de luptă şi un sistem de apărare antiaeriană ca parte a eforturile de a întări prezenţa NATO pe flancul estic în contextul invaziei ruse din Ucraina, au declarat surse diplomatice, potrivit Reuters, citat de Agerpres

Parisul conduce un grup de luptă al NATO de circa 800 de militari, inclusiv 500 de soldaţi francezi, alături de alţii din Olanda şi Belgia. Parisul a desfăşurat de asemenea un sistem de rachete sol-aer. Ministrul de externe francez, Catherine Colonna, urma să viziteze vineri o bază, alături de omologii săi olandez şi român, şi să poarte discuţii cu oficiali români, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis.

Pe lista de contracte: corvete şi submarine 

Aceste discuţii se vor concentra pe războiul din Ucraina, exporturile de cereale şi legăturile bilaterale, în special de pe frontul militar, au spus oficiali francezi. "Avem o relaţie strategică foarte puternică cu România. Ea există de 15 ani, însă realitatea este că, de când am desfăşurat batalionul (de tancuri) Leclerc şi (sistemul de apărare antiaeriană) Mamba, parteneriatul a devenit mai dens", a spus o sursă diplomatică franceză înaintea vizitei.

Pe acelaşi subiect

"Prin urmare, sperăm să cimentăm asta prin cooperarea asupra proiectelor industriale care sunt foarte atractive", a adăugat sursa. În fruntea listei ar fi finalizarea unui acord în valoare de circa 1,2 miliarde de euro pentru a vinde patru nave de război pentru a ajuta la garantarea securităţii în Marea Neagră.

Acesta este în discuţie începând din 2019, însă s-a blocat parţial din cauza costurilor tot mai mari ale materiilor prime. Cele două ţări au semnat de asemenea o scrisoare de intenţie privind posibilitatea ca Bucureştiul să cumpere submarine, însă lucrurile au avansat doar puţin de la schimbarea ministrului apărării anul trecut. "Vom insista asupra acestui dosar (al navelor de război - n.r.). Însă nu este vorba doar despre asta, ci şi despre discuţii asupra submarinelor", a declarat diplomatul. 

În special, Franţa speră să ajungă la un acord cu privire la vânzarea a patru corvete Gowind, care ar îmbunătăţi siguranţa navigaţiei în Marea Neagră, zonă aflată în epicentrul războiului dintre Rusia şi Ucraina. Contractul, cu o valoare estimată la 1,2 miliarde de euro, a fost disputat de când a fost atribuit Naval Group, în 2019, din cauza costurilor materialelor de producţie, scrie Reuters.

În condiţiile în care Bucureştiul intenţionează să îşi modernizeze marina şi şi-a majorat cheltuielile pentru apărare la 2,5% din PIB în acest an, o scrisoare de intenţie a fost semnată şi pentru posibila achiziţie a cel puţin unui submarin francez Scorpene în timpul vizitei lui Emmanuel Macron în România, în iunie anul trecut, dar dosarul nu pare să fi progresat de atunci.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri economice » Franţa speră să câştige contracte militare profitabile în România. În fruntea listei: nave de război şi submarine