Meniu
Search
x

Ghidul Rabla pentru becuri. Bugetul propus se ridică la 400 milioane lei

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a elaborat Ghidul Rabla pentru becuri, iar modificarea de buget pentru AFM, care va cuprinde inclusiv bugetul pentru Rabla becuri, va intra în şedinţa de Guvern, probabil săptămâna viitoare, a anunţat joi ministrul Mediului, Barna Tanczos, notează Agerpres.

De Redactia Observator la 22.09.2022, 15:21

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat recent că este posibil ca în programul "Rabla pentru electrocasnice" să fie introduse şi becurile cu led. "Conform dispoziţiilor Coaliţiei şi după discuţiile cu domnul prim-ministru, AFM a elaborat Ghidul pentru Rabla pentru becuri. Am pregătit modificarea de buget, care va intra în şedinţa de Guvern, probabil săptămâna viitoare, în prima şedinţă de Guvern. Suma pe care am propus-o este de 400 de milioane de lei, iar Ghidul va apărea probabil zilele următoare, în consultare publică, pe site-ul ministerului", a precizat Barna Tanczos, după conferinţa "Cum salvăm industria românească de mobilier şi de produse din lemn", organizată de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România.

El a subliniat că propunerea pe care a pregătit-o se bazează pe sistemul de la Rabla electrocasnice. "Cu voucherul primit se merge la magazinul care s-a înscris în program la AFM, pentru a putea fi un agent care vinde becurile respective. Ne vom referi strict la becurile cu led, care reduc consumul cu până la 70% şi, cu acel voucher şi becul vechi predat, poate să achiziţioneze becuri noi care reduc consumul semnificativ în gospodărie", a explicat ministrul Mediului.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Stiri economice » Ghidul Rabla pentru becuri. Bugetul propus se ridică la 400 milioane lei