Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Guvernul ia din nou în calcul amânarea ratelor, după ce Banca Naţională a majorat dobânda de referinţă

Autorităţile iau în calcul, din nou, amânarea ratelor. Asta după ce inflaţia şi războiul din Ucraina au pus tot mai multă presiune pe buzunarele noastre. La începutul săptămânii BNR a majorat dobânda de referinţă cu 0,5 procente, iar estimările specialiştilor sunt că nu se va opri aici. Asta înseamnă rate care vor creşte tot mai mult. În acelaşi timp, şi costul împrumuturilor noi va creşte. Aşadar, amânarea ratelor pentru un an ar putea deveni o necesitate pentru unii români. O măsură similară a fost luată şi la începutul pandemiei. 

de Ioana Matei

la 07.04.2022 , 13:48

După scumpiri pe bandă rulantă, la alimente, combustibil şi energie, românii dau sute de lei în plus şi pe rate. Banca Naţională a tot majorat dobânda de referinţă. De cinci ori, din ianuarie 2021 şi până în prezent. A ajuns acum la 3%, iar acest lucru se va vedea în scadenţele creditelor cu dobândă variabilă.

Români: - Anul trecut o aveam 250, acum am 500. Ce-o să fac? Mai multe job-uri!

- În România, ajungi să plăteşti mai mult dobânda decât creditul.

Vezi și

Ioana Matei - reporter Observator: Pentru un credit ipotecar de 245.000 lei, luat pe 20 de ani, rata actualizată în aprilie, la o valoare a ROBOR de 4,6%, este de 1700 de lei, cu 250 de lei mai mare decât în urmă cu exact un an. În cazul în care ROBOR ajunge la 6%, rata va mai creşte cu încă 140 lei.

Pe acelaşi subiect

Guvernul ia în calcul amânarea din nou a ratelor

Creşterea este mai temperată în cazul împrumuturilor dependente de IRCC, care are o corecţie întârziată cu şase luni. În ultimul an, rata unui credit de 250.000 de lei, luat pe 30 de ani, a crescut cu numai 30 de lei. La 1 iulie, se va simţi prima majorare substanţială, de 125 de lei, iar, în cazul în care indicele ajunge la 3,5%, rata va fi de peste 1600 de lei, cu 265 de lei mai mare decât acum.

Adrian Benţa - consultant fiscal: N-ar trebui să ne aşteptăm ca dobânda de referinţă să scadă, ci dimpotrivă. Să se ajungă şi la 5,6 la sută. Fac sfatul de a-şi diversifica veniturile, de a mai găsit cel puţin încă o sursă de venit.

Până îşi găsesc joburi suplimentare, oamenii caută soluţii de renegociere a contractelor.

Irina Chiţu - director comparator bancar: O primă soluţie este să apelezi la o refinanţare cu dobândă fixă pentru că avem acum oferte de la bănci cu dobândă fixă 4, 4,5%, deci chiar sub ROBOR.Să schimbăm în contract ROBOR-ul cu indicele IRCC. Acesta se poate face pe baza unei cereri depuse la bancă.

Peste 700 de români au apelat la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor Bancare, în primele trei luni ale anului, o variantă gratuită de conciliere cu banca.

Liviu Fenoghen - director CSALB: Se pot obţine dimunări de marje de dobândă, se pot obţine chiar anulări de comisioane, restituiri de anumite sume, inclusiv diminuări de principal, adică din soldul creditului.

Odată cu majorarea dobânzii cheie, şi creditele noi se vor scumpi. Asta înseamnă că românii se vor împrumuta mai puţin. Este efectul dorit, de fapt, de Banca Naţională, care încearcă să oprească creşterea inflaţiei, prognozată la peste 11%, în luna iunie.

Ioana Matei Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Guvernul ia din nou în calcul amânarea ratelor, după ce Banca Naţională a majorat dobânda de referinţă