În ce a investit guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, 200.000 de euro în ultimele luni
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a cumpărat titluri de stat de 1 milion de lei în ultimele luni şi a ajuns la o investiţie de 1,7 milioane lei în astfel de instrumente, relatează Ziarul Financiar.
Mugur Isărescu, care la începutul lunii octombrie a primit un nou mandat de Guvernator al Băncii Naţionale a României după votul Parlamentului, a investit 1 milion de lei (200.000 de euro) în titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor în ultimele luni, se arată în cea mai recentă declaraţie de avere, depusă cu ocazia a 30 de zile de la numirea în funcţie.
Astfel Isărescu, cel mai longegiv şef de bancă centrală din lume, în vârstă de 75 de ani, a ajuns la o investiţie de 1,72 milioane de lei (340.000 de euro) în instrumente de venit fix emise de Ministerul Finanţelor. În declaraţia de avere publicată pe site-ul bnr.ro nu este menţionat dacă aceste titluri sunt Tezaur sau Fidelis (cele care ajung să fie tranzacţionate la Bursa de Valori). Spre comparaţie, precedenta declaraţie de avere, din iunie 2024, arăta ca Isărescu are un număr de 6.000 de titluri de stat cu o valoare de 646.960 de lei.
Isărescu, cel mai longeviv şef de bancă centrală din lume
Statul român – prin Ministerul Finanţelor –se finaneazţă la câteva luni de la investitorii persoane fizice prin intermediul titlurilor de stat. Dobânzile sunt în unele cazuri superioare celor bancare şi neimpozabile. În cazul unui depozit bancar se plăteşte 10% impozit pe câştig.
- Fostă miss România, în conducerea BNR, deşi nu are studii economice. A căzut de pe scaun la audieri
- A fost votată noua conducere a BNR. Isărescu rămâne guvernator, Florin Georgescu vice: "O anumită continuitate e...
- CALCUL. Cum se poate scădea cu 1.000 de lei rata lunară la un credit. Gură de oxigen pentru românii îndatorați
Isărescu a preluat conducerea Băncii Naţionale a României în 1990, la mai puţin de un an după prăbuşirea regimului comunist, şi a fost în funcţie timp de peste trei decenii, cu excepţia unei perioade de un an în care a fost prim-ministru în 1999 şi 2000.
În ultimii ani, marcaţi de pandemie, inflaţie ridicată şi invadarea Ucrainiei de către Rusia, leul a fost una dintre cele mai stabile monede din regiune. Această stabilitate a cursului i-a ajutat pe foarte mulţi români, atât persoane fizice, cât şi companii.
Colecţia de bijuterii a Guvernatorului se ridică la aproximativ 112.000 de euro, colecţia numismatică la 88.000 de euro, tablourile şi icoanele la circa 30.000 de euro. Guvernatorul are un autoturism Eagle din 1993 şi o şalupă din 2004. Venitul anual încasat de Isărescu a fost de aproape 1,1 milioane lei, adică 90.000 de lei lunar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰