Video În ce îşi investesc veniturile lunare de zeci de mii de euro conducătorii BNR
Bancherii merg la sigur. Cu venituri care le-ar permite să îşi asume orice risc, preferă să investească adesea în titluri de stat, depozite sau fonduri de pensii. Mulţi şi-au îndreptat economiile şi către colecţii de artă sau bijuterii. Un lucru e cert, spun analiştii: indiferent de salariu, oricine trebuie să înveţe lecţia diversificării economiilor.
Cel mai longeviv şef de bancă centrală din lume a ales să-şi tină o parte din bani în titluri de stat, ca să obţină o dobândă mai mare. Pe lângă asta...
Cum fac averi conducătorii BNR
Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, este cel mai bine plătit angajat din instituţie, după cum arată o analiză a publicaţiei Ziarul Financiar. Salariul ajunge la 16 mii 200 de euro pe lună, dar guvernatorul primeşte şi o pensie de 3.800 de euro lunar, la care se adaugă veniturile de circa 6.200 de euro obţinute din calitatea de membru titular al Academiei Române.
Să vedem în ce şi-a investit banii până acum: în primul rând, în producţia de vinuri la care contribuie împreună cu familia. În declaraţia de avere, apare şi o colecţie de bijuterii de peste 90 de mii de euro. Aproape la fel de valoroasă este şi colecţia numismatică- monedele şi medaliile vechi pe care le deţine ajung la 80 de mii de euro. Şeful băncii centrale mai are tablouri şi icoane în valoare de peste 26 de mii de euro.
- Românii nu se tem de criză şi investesc în imobiliare: doar luna trecută au fost cumpărate peste 57.000 de...
- Gafe la Ministerul Sănătăţii. După o rectificare, anunţă că vor fi construite și niște spitale noi cu bani...
- Cum se traduce în cifre declaraţia lui Isărescu: "Băncile au sărit calul cu ROBOR". Rate mai mari cu 2.000 de...
Chiar şi-n lipsa unor astfel de sume, economiştii spun că e o lecţie de învăţat din modul în care aleg să investească chiar specialiştii în bani.
Ligia Goloşoiu, economistă: Nu este bine să strângem toate ouăle în acelaşi coş. Din acest considerent, este bine să avem şi depozite de economii, să avem şi cumpărare de obligaţiuni şi de acţiuni pe la bănci.
Adrian Negrescu, analist economic: Du-te şi investeşte cât mai variat: în imobiliare, în titluri de stat. Atunci când vrei să pui nişte bani deoparte nu îi băga numai în criptomonede, care s-au dovedit a fi o bulă speculativă.
Din informaţiile publice, vedem că mai toţi bancherii se ghidează după principiile clasice.
Florin Georgescu, prim-vice guvernator, este al doilea cel mai bine plătit angajat din BNR. Are un salariu de 15.500 de euro pe lună, o pensie de 2.500 de euro lunar şi încasează şi o indemnizaţie de parlamentar de 2.500 de euro. Pe lângă depozitele în lei şi valute pe care le are, Georgescu a mai investit peste 10 mii de euro în tablouri, 7 mii de euro în ceasuri şi în jur de 8 mii de euro în bijuterii de aur.
Ligia Goloşoiu, economistă: În ce nu ar investi un bancher niciodată? În ceea ce este foarte riscant. Nu şi-ar ţine banii la vedere, de exemplu. Trebuie să câştige întodeauna ceva.
Iar Eugen Nicolăescu, viceguvernator al BNR, ajunge la un salariu lunar de 14 mii 400 de euro, pe lângă care mai are o pensie de aproape 2.400 de euro lunar. În general, bancherii investesc în titluri de stat, depozite bancare în euro, dolari şi lei, dar şi în acţiuni la bursă sau în fonduri de pensii, asta pe lângă obiectele de valoare pe care le cumpără.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰