Video Încă o zi de foc, înainte să vină furtunile. Patru morţi şi peste 600 de apeluri la 112, în doar câteva ore
Cel mai extins cod roşu de caniculă din istorie continuă să sufoce ţara de la un capăt la altul. Patru oameni au murit, răpuşi de căldură. Alte mii de persoane şi-au făcut drum la spital, pentru că s-au simţit rău. Temperaturile extreme au început să afecteze inclusiv infrastructura.
Nici dimineaţa şi nici noaptea nu mai e rost de răcoare.
După lăsarea întunericului, oamenii au ieşit în parcuri, singurele locuri unde aerul e cât de cât suportabil.
"Mai mult stau în casă pentru că nu poţi ieşi, nu poţi face mai nimic. Pe timp de seară pot să zic că este cât de cât ok, mai adie vântul.", spune o tânără.
"Ieşim în parc, mai avem un aer condiţionat.", adaugă o doamnă.
Ziua însă, bucureştenii s-au simţit ca în deşert.
"Mi se face rău şi mi se face greaţă. Este sfârşit de iunie, de obicei temperatura asta se regăsea în august.", precizează o altă femeie.
S-a înroşit şi linia la 112. În şapte ore au fost peste 600 de apeluri la salvare.
"72 de persoane se aflau în loc public când aveau nevoie de ambulanţă.", explică Alis Grasu, SABIF.
Valul de caniculă face tot mai multe victime. La Botoşani, doi bărbaţi au ajuns în stare critică la spital, după ce au stat ore întregi sub soarele arzător. Unul dintre ei a fost găsit prăbuşit pe câmp, în apropierea unei stâne.
"Temperaturile corporale ale acestor doi pacienţi erau în jur de 42 grade Celsius.", spune Carmen Răgoşcă, medic.
Tot din cauza căldurii, unei turiste de 94 de ani i s-a făcut rău pe şezlong, la Eforie Nord.
Şi la Iaşi, orice minut putea deveni fatal pentru o copilă lăsată singur într-o maşină încinsă. Poliţiştii locali au spart geamul autoturismului, în care temperatura trecea de 50 de grade. Micuţa a fost scoasă la timp şi hidratat.
Valul de căldură începe să lase urme şi asupra oraşelor. La Timişoara, unde la nivelul şinelor s-au măsurat peste 60 de grade, materialul dintre liniile de tramvai s-a topit.
"Tramvaiele sunt blocate, cauciucurile dintre linii sunt toate topite.", spun cetăţenii.
15 tramvaie au fost retrase din circulaţie, iar zeci de angajaţi au lucrat inclusiv peste noapte pentru ca transportul să poată fi reluat în siguranţă.
Nici în vestul ţării nu ai unde să fugi de arşiţă. În Cluj, la soare, temperatura de la nivelul solului s-a apropiat de 60 de grade, iar autorităţile au transformat 400 de farmacii în puncte de prim-ajutor.
"Acum la soare sunt aproape 60 de grade la suprafaţa solului şi ne îndreptăm spre zona umbrită, unde se poate observa o diferenţă de aproape 20 de grade.", spun locatarii.
Iar meteorologii spun că episodul extrem nu s-a încheiat. Urmează încă o zi de foc înainte ca valul de căldură să fie spart de furtuni violente, care vor intra mai întâi în Transilvania şi se vor extinde apoi spre Muntenia şi Oltenia.
