Vremea de mâine 1 noiembrie. Mai multe judeţe, lovite de furtuni şi inundaţii. La munte va ninge viscolit
Prima zi din luna noiembrie aduce vreme închisă şi ploioasă în mare parte din ţară, cu precipitaţii însemnate cantitativ, în special în sudul şi sud-vestul României. La munte, ploile se vor transforma în ninsori la altitudini mari, iar stratul de zăpadă ar putea ajunge la 30 de centimetri în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla cu putere pe creste, unde rafalele vor atinge 80 km/h şi vor viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime se vor situa între 8 şi 17 grade.
Vremea la noapte

Vremea de mâine 1 noiembrie. Mai multe judeţe, lovite de furtuni şi inundaţii. La munte va ninge viscolit
La noapte, cerul va avea înnorări și va ploua în Oltenia, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei, local în Banat și Crișana și pe spații mici în Moldova. În zona montană și submontană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova se vor acumula cantități de apă de 15...20 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. La munte, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă de 2...5 cm, iar în Carpații Meridionali de 10...15 cm. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile minime se vor situa între 3 și 11 grade, cu cele mai mari valori pe litoral. Pe arii restrânse se va forma ceață.
Vremea de mâine 1 noiembrie în ţară

Vremea de mâine 1 noiembrie. Mai multe judeţe, lovite de furtuni şi inundaţii. La munte va ninge viscolit
Cerul va fi noros în jumătatea de sud a țării și în rest înnorările vor fi temporare. Va ploua în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, local în Crișana, Transilvania și Dobrogea. În județele Dolj, Olt, Vâlcea și zona joasă a județelor Mehedinți și Gorj, precum și în zona montană a județelor Caraș-Severin și Hunedoara vor fi cantități de apă de 25...35 l/mp și izolat de peste 40 l/mp, iar în zona submontană și montană, la altitudini mai mici de 1700 m, a județelor Mehedinți și Gorj se vor acumula 50...70 l/mp. În Carpații Meridionali, îndeosebi la peste 1700 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă de 15...30 cm. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sudul și sud-vestul teritoriului (viteze în general de 40...50 km/h), iar pe crestele montane vor fi rafale de 60...80 km/h, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 17 grade, iar cele minime între 2 și 12 grade, cu cele mai mari valori pe litoral. Pe arii restrânse va fi ceață.
Vremea de mâine 1 noiembrie în Bucureşti şi Cluj

Vremea de mâine 1 noiembrie. Mai multe judeţe, lovite de furtuni şi inundaţii. La munte va ninge viscolit
În Bucureşti, vremea va fi închisă și mai ales spre seară și noaptea va ploua (cantități de apă în general de 5...10 l/mp). Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare (rafale de 40...45 km/h). Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 6...7 grade.
La Cluj, vremea se mai încălzeşte faţă de zilele trecute, însă cerul rămâne închis, cu ploi anunţate pe toată durata zilei. Temperaturile maxime vor atinge în jur de 12 grade, iar vântul va sufla, pe alocuri, slab.
Vremea de mâine 1 noiembrie la munte

Vremea de mâine 1 noiembrie. Mai multe judeţe, lovite de furtuni şi inundaţii. La munte va ninge viscolit
La munte, vremea va fi marcată de precipitaţii abundente, ninsori şi vânt puternic. În zonele montane din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara, cantităţile de apă vor ajunge la 25-35 l/mp, iar izolat vor depăşi 40 l/mp. În zonele montane şi submontane din Mehedinţi şi Gorj, la altitudini sub 1.700 de metri, se vor acumula între 50 şi 70 l/mp. În Carpaţii Meridionali, în special la altitudini de peste 1.700 de metri, vor predomina ninsorile şi se va depune un strat de zăpadă de 15-30 centimetri. Pe crestele montane, vântul va sufla cu rafale de 60-80 km/h şi va viscoli ninsoarea.
