Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Începe programul Casa Verde 2024. Aplicaţia se va debloca marţi, la ora 10:00; beneficiarii îşi pot alege instalatorul pentru panourile fotovoltaice

După ce a fost blocat timp de aproape patru luni, programul Casa Verde Fotovoltaice începe de astăzi. Iar de la ora 10:00, aplicaţia va fi disponibilă. 

de Mădălina Chiţac

la 23.01.2024 , 09:52

Astăzi, începând cu ora 10.00, se deblochează programul "Casa Verde Fotovoltaice". De atunci va fi disponibilă aplicaţia, iar beneficiarii care nu şi-au ales instalatorul vor putea face acest lucru, pentru că tot de astăzi va fi disponibilă şi lista cu instalatorii validaţi pentru toată ţara.

90 de zile pentru selectarea unui instalator validat

"Aplicaţia Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice se va debloca începând cu data de 23.01.2024, ora 10.00", a transmis Adminsitraţia Fondului pentru Mediu, într-un comunicat de presă. Solicitanţii care nu au selectat un instalator până la data suspendării programului "Casa Verde Fotovoltaice", au la dispoziţie un termen de maximum 90 zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziţie de AFM la adresa www.afm.ro.

Vezi și

"În cadrul aplicaţiei va fi disponibilă lista completă a instalatorilor validaţi de către Administraţia Fondului pentru Mediu. În acest termen, instalatorii selectaţi au obligaţia efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum şi aprobarea solicitanţilor eligibili, în condiţiile şi termenele stabilite prin Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1063/2023", a mai transmis AFM.

Pe acelaşi subiect

Casa Verde 2024. Plafonul rămâne la 20.000 de lei

Sunt în jur de 250.000 de beneficiari care trebuie să își aleagă instalatorul, dintre care aproape 90.000 de persoane care au aplicat la programul "Casa Verde Fotovoltaice". 

Din partea statului se va primi un sprijin de 20.000 de lei pentru a se monta panouri fotovoltaice, iar contribuţia proprie va fi de 2.000 lei.

Reamintim că programul "Casa Verde Fotovoltaice" a fost blocat în luna septembrie a anului trecut, după ce o firmă care nu a fost validată ca instalator în program a depus o contestaţie. A fost deschis de altfel un dosar, iar în cele din urmă, însă s-a ajuns la o înţelegere între autorităţi şi această firmă. Va mai dura totuşi până când vom vedea şi panouri fotovoltaice instalate. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Întrebarea zilei
Vi s-a cerut vreodată şpagă în spitale?
Observator » Ştiri economice » Începe programul Casa Verde 2024. Aplicaţia se va debloca marţi, la ora 10:00; beneficiarii îşi pot alege instalatorul pentru panourile fotovoltaice