Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Începe programul "Litoralul pentru toţi". Cât costă acum o noapte de cazare într-un hotel de trei stele din Mamaia

Programul "Litoralul pentru toţi" începe duminică şi se derulează pe tot parcursul lunii septembrie, tarifele fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.

de Redactia Observator

la 01.09.2024 , 07:28

Începe programul "Litoralul pentru toţi". Cât costă acum o noapte de cazare într-un hotel de trei stele în Mamaia Începe programul "Litoralul pentru toţi". Cât costă acum o noapte de cazare într-un hotel de trei stele în Mamaia

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunţă lansarea unei noi ediţii a programului social Litoralul pentru toţi, desfăşurat între 01-30 septembrie 2024. Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, preţuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. An de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program”, au transmis reprezentanţii FPTR.

“Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise pana la mijlocul lunii septembrie, iar turiştii pot face deja rezervări de sejururi", a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Lista hotelurilor înscrise în program poate fi consultată AICI

Articolul continuă după reclamă

Sejur la mare începând de la 38 de lei

Pe acelaşi subiect

Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor şi operatorilor de turism, până la finalul lunii septembrie, turiştii pot petrece un sejur la mare la preţuri începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, cazare fără masă, la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord. 

În staţiunea Mamaia, preţurile pornesc de la 77 de lei pe noapte de persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte staţiuni din sudul litoralului, tarifele încep de la 60 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. 

Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 210 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din staţiunea Venus. La fel ca în ediţiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate şi cu carduri de vacanţă. Programul “Litoralul pentru toţi” se află la a 45-a ediţie şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Începe programul "Litoralul pentru toţi". Cât costă acum o noapte de cazare într-un hotel de trei stele din Mamaia