Antena Meniu Search
x

Indicele ROBOR la 3 luni a crescut iar luni: a urcat la 2,30%

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat luni la 2,30%, de la 2,29% vineri, arată datele BNR.

de Redactia Observator

la 25.10.2021, 11:32

Indicele ROBOR la 3 luni a crescut iar luni: a urcat la 2,30%
Indicele ROBOR la 3 luni a crescut iar luni: a urcat la 2,30% - Shutterstock

La începutul lunii septembrie ROBOR la trei luni era cotat la 1,60%, indicele având apoi un avans constant, potrivit Mediafax. Tot luni, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, s-a majorat la 2,42%, de la 2,41% vineri.

BNR a majorat la începutul lunii octombrie dobânda-cheie la 1,5%, de la minimul istoric de 1,25%, dobânda pentru facilitatea de depozit la 1% pe an, şi dobânda la facilitatea de creditare (Lombard) la 2% pe an. Indicele IRCC, folosit la calculul dobânzilor la creditele noi, luate din mai 2019 până acum, a coborât la 1,08%.

Indicatorul în funcţie de care se calculează ratele în lei a atins cel mai mare nivel din ultimul an în octombrie. Iar asta se va resimţi lună de lună în buzunarele împrumutaţilor.

Avans mai mare pentru creditele la a doua locuință

Cine doreşte să-şi cumpere şi a doua locuinţă va plăti un avans mai mare la creditul imobiliar. Este proiectul Băncii Naţionale care ar urma să se aplice începând cu anul viitor. La creditele în lei, avansul va fi majorat de la 15%, la 25%. Creşterea este şi mai mare în cazul în care creditul este făcut în euro. Astfel, în loc de 15%, avansul va fi de 35%.

Cea mai mare creştere va fi însă la creditele în alte valute decât euro. Aici, avansul va fi de 50%. Băncile spun, însă, că le va fi greu să verifice dacă aplicantul vrea să locuiască permanent sau nu în noua locuinţă. Singurul document care poate fi cerut este o declaraţie pe proprie răspundere.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri economice » Indicele ROBOR la 3 luni a crescut iar luni: a urcat la 2,30%