Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Inflaţia scade, preţurile rămân mari. Explicaţiile specialiştilor şi când vom resimţi scăderea şi la raft

Vin primele veşti economice optimiste. Inflaţia a scăzut în prima lună a acestui an mai mult decât se aşteptau analiştii şi a ajuns în jurul valorii de 15%. În mare parte, s-a întâmplat asta pe fondul ieftinirii energiei electrice. Dar preţurile deocamdată tot mari sunt.

de Mădălina Chiţac

la 14.02.2023 , 20:37

În această brutărie artizanală, costurile cu facturile de energie electrică depăşesc lunar zece mii de lei. "Avem mai multe cuptoare, mai multe dospitoare şi se adună. 30-40% ne-a crescut pe produs costul", a declarat Daniel Ion, brutar. Un kilogram de pâine costă între 30 şi 60 de lei, în funcţie de sortiment. Când ar putea plăti clienţii mai puţin? "Dacă aş şti când scad preţurile, aş juca la loterie. Şi aş câştiga. Nu ştiu", a declarat Daniel Ion, brutar.

În teorie, preţurile ar trebui să scadă mai repede, odată cu rata inflaţiei

În teorie, preţurile ar trebui să scadă mai repede, odată cu rata inflaţiei. Am ajuns, în ianuarie, la o inflaţie de 15,1%, cu 1,3% mai puţin faţă de decembrie 2022. Dar aproape dublă faţă de începutul anului 2022, când inflaţia era puţin peste 8%. Principalul motiv pentru care inflaţia e pe un trend descendent îl reprezintă temperare preţurilor din energie. Faţă de decembrie 2022, energia electrică s-a ieftinit cu aproape 16%. Numai că asta nu se vede şi la raft.     

Vezi și

Rămânem, în continuare, cu preţuri mari la toate alimentele de bază. Alimente care, în ultimul an, s-au scumpit, în medie, cu mai bine de 20 de procente. Evident, există şi poduse unde creşterea de preţ a fost mult mai mare. La zahăr, spre exemplu, sau la unt, care s-a scumpit cu 47%. Şi, de asemenea, mai avem multe produse care au înregistrat o creştere de preţ de peste 30 de procente. Cartofii, lactatele sau uleiul. "În condiţiile în care mare parte din populaţie trăieşte cu 2.500-2.600 de lei, dacă ţi se scumpeşte mâncarea cu 30-40%, devine o problemă reală să-ţi asiguri masa de zi cu zi. Vestea bună e că scumpirile se vor tempera în 2023. Am atins un nivel maxim din punct de vedere al scumpirilor", a declarat Adrian Negrescu, analist economic.

"La jumătate acestui an, inflaţia va rămâne exprimată în două cifre. Este posibil ca pe finalul acestui an să ajungem cu inflaţia exprimată într-o singură cifră", a declarat Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte CFA România. Guvernanţii promit un plan de măsuri concrete pentru a stopa creșterea prețurilor la alimentele de bază. În lupta cu inflaţia, ţările din Europa au început să ia măsuri. În Franţa, spre exemplu, guvernul pregăteşte coşul anti-inflaţie, cu 50 de produse cu preţuri mai mici. Marile lanţuri de magazine vor fi obligate să facă acest coş accesibil tuturor consumatorilor.

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Inflaţia scade, preţurile rămân mari. Explicaţiile specialiştilor şi când vom resimţi scăderea şi la raft