Antena Meniu Search
x

Vânzarea de piese auto, afacere înfloritoare după invazia de maşini second hand

Invazia de maşini second hand din ultimii ani a născut o afacere înfloritoare, vânzarea de piese auto second hand. Maşini avariate sau scoase din circulaţie sunt dezmembrate şi comercializate bucată cu bucată, la preţuri mult mai mici decât în cazul unor piese noi.

Vezi și

Invazia de maşini second hand din ultimii ani a născut o afacere înfloritoare, vânzarea de piese auto second hand. Maşini avariate sau scoase din circulaţie sunt dezmembrate şi comercializate bucată cu bucată, la preţuri mult mai mici decât în cazul unor piese noi.

Nu e un cimitir de maşini, precum poate părea, ci unul dintre cele o sută de magazine în aer liber care vinde piese auto second-hand. Nimic de pe rafturile improvizate nu e nou. Toate piesele provin din dezasamblarea de maşini şi costă mult mai puţin decât cele nefolosite, aduse direct din fabrici.

ALEXANDRU IOAN, consilier vânzări:

Din punct de vedere financiar sunt costuri reduse, iar din punct de vedere al calităţii putem reface maşina la acelaşi nivel ca înainte de accident. Românul s-a obişnuit, cel puţin în ultima vreme să cumpere ieftin, toată lumea vrea calitate. În dezmembrări, 98% dintre piese sunt originale.

Totuşi, piesele second hand nu sunt neapărat cele mai ieftine variante. O capotă second hand, de pildă, poate costa aproximativ 500 de lei.

DAN BARBU, preşedinte ASAI:

Bugetul e destul de strâmtorat cam peste tot, avem mai multe variante de piese. Piesa noua de origine este de 1500 de lei şi piesa nouă de la un producător oarecare este de 335 de lei.

Dar riscurile, atunci când cumpărăm piese second hand, sunt mari. În primul rând, calitatea poate fi, deseori, cel puţin îndoielnică. 

ALEXANDRU IOAN, consilier vânzări:

Există foarte mulţi, mai mulţi decât cei care vând serios. Există riscul să comanzi ceva şi să primeşti altceva. Există riscul cumpărând de la o persoană neautorizată să rămâi cu acea piesă şi să nu o poţi returna.

Piaţa dezmembrărilor din România valorează aproape 10 milioane de euro. Oficial, în Bucureşti şi Ilfov sunt doar 100 de firme care au dreptul să vândă aceste piese. În realitate însă, o simplă căutare pe forumuri, pe reţelele de socializare sau pe paginile de anunţuri ne arată că sunt aproape 1.000 de jucători

Ultimele statistici arată că dintr-o sută de maşini, înmatriculate în Bucureşti, şapte vor fi implicate într-un accident.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri economice » Vânzarea de piese auto, afacere înfloritoare după invazia de maşini second hand