Meseriile pentru care poți primi un salariu de 120.000 $. Singurul minus: locul unde trebuie să lucrezi
Cine s-ar fi gândit că, la capătul lumii, poți să-ți găsești un loc de muncă? Se caută oameni care să lucreze în Antarctica, iar pentru anumite posturi salariul poate trece de 120.000 de dolari pe an.
Sunt căutați oameni cu meserii foarte diferite: de la IT-iști, electricieni și instalatori, până la tâmplari, mecanici, bucătari, medici, meteorologi sau biologi.
Pe lângă salariu, cei selectați primesc cazare și masă, dar și diverse bonusuri pentru condițiile speciale de trai și izolarea din Antarctica. În cazul unor posturi tehnice, toate acestea pot duce venitul anual la aproximativ 120.000 de dolari.
Înscrierile pentru sezonul 2027-2028 se deschid între 1 și 31 octombrie 2026, pe site-ul oficial al Programului Antarctic Australian. Următorul job ar putea fi într-unul dintre cele mai izolate locuri de pe planetă. Și, probabil, printre pinguini.
