Observator » Ştiri economice » "Ne pune pe faliment". Economiştii avertizează că vor ajunge şi mai scumpi carburanţii

Video "Ne pune pe faliment". Economiştii avertizează că vor ajunge şi mai scumpi carburanţii

Editor Mădălina Chiţac | Timp citire: 3 minute
Publicat la 30.10.2026, 19:30 | Modificat la 30.10.2026, 19:31

Războiul din Marea Neagră se plătește la pompele din România. Asigurarea unui tanc petrolier a crescut şi de peste 12 ori în ultimele luni. Tot mai puține echipaje mai vor să vină în porturile noastre, iar cele care o fac cer şi de două-trei ori mai mulți bani pentru transport. Cine achită costurile mai mari dacă nu chiar noi? De la începutul anului, motorina s-a scumpit cu 3 lei pe litru. Iar analiştii spun că nu am văzut încă ce era mai rău. 

Săptămâna trecută, un petrolier a fost lovit de o dronă la câteva mile de Constanța. Este doar unul dintre atacurile care i-au speriat pe transportatori și pe asigurători deopotrivă. Navele care traversează Marea Neagră plătesc o primă suplimentară, din cauza riscului de scufundare.

"Marea Neagră a ajuns, din cauza atacurilor cu drone, una dintre cele mai riscante rute maritime din lume. Iar riscul se plătește. Asigurarea unui petrolier care traversează Marea Neagră s-a scumpit de peste 12 ori în ultimele luni. Pentru o singură navă, polița a urcat de la circa 200.000 de dolari la aproximativ 2,5 milioane de dolari.", spune Adrian Negrescu, analist economic. 

Altfel spus, doar scumpirea asigurărilor ne adaugă între 6 și 15 bani la fiecare litru de motorină. 

Articolul continuă după reclamă

"Costurile de transport maritim sunt de 2-3 ori mai mari, comparativ cu începutul anului. Dacă la începutul anului costul de transport ar fi fost de 20 de dolari pe tonă, în prezent, acelaşi transport ar putea ajunge la 40 sau chiar la 60 de dolari pe tonă. Tot mai mulţi armatori sunt reticienţi să-şi trimită navele în Marea Neagră.", explică Mihai Ogreanu, Director Comercial terminal produse petroliere. 

Navele care ajung totuși în Constanţa stau mai mult în dană. Și fiecare zi de așteptare costă.

"Costul staționării a crescut de la 25.000 la aproape 145.000 de dolari pe zi. Navlurile sunt și ele mai mari, iar unele transporturi ocolesc zona. Puse cap la cap, aceste costuri pot face motorina mai scumpă cu câteva zeci de bani pe litru în această iarnă.", adaugă Adrian Negrescu, analist economic. 

Pe acelaşi subiect

Inclusiv Uniunea Europeană se teme că la iarnă preţurile carburanţilor vor bate noi recorduri.

"Ne aflăm într-o situație foarte gravă acum. Nu pare că vom avea o problemă de securitate a aprovizionării, dar aș avertiza să nu neglijăm faptul că ar putea exista afaceri care nu își vor mai permite combustibilul sau cetățeni care nu își mai permit încălzirea locuințelor.", precizează Dan Jorgensen, comisar european pentru energie. 

"Războiul escaladează. Şi coroborat cu schimbul de curs valutar al dolarului, trebuie să ne gândim că dolarul înainte de izbucnirea războiului se vinde cu aprox 4,3 lei. Iar astăzi este cu peste 11% mai mare. Iar produsele petroliere se tranzacţionează în dolari.", precizează Adi Vintilă, expert în energie. 

De la începutul anului şi până acum, benzina s-a scumpit cu 2,5 lei pe litru şi a depăşit 10 lei. Asta în timp ce motorina ne costă mai mult cu 3 lei pe litru şi se apropie de 11 lei. Din ianuarie şi până acum, pentru un plin de motorină plătim mai mult cu 160 de lei. 

"Nu mai facem faţă. Cu transportul, cu totul, e foarte greu.", spune un şofer. 

"Ne-a nenorocit, definitiv. Ne pune pe faliment. 700 de lei la 3 zile. E ceva f rău. La aglomeraţia din Bucureşti, bară la bară, e alt consum. Sare de la 10 la 15.", adaugă alt şofer. 

"O să se mai scumpească, n-o să rămână aşa. Aşa a fost trendul până acum. Chiar dacă s-a ieftinit barilul, carburantul tot s-a scumpit. Au nevoie de bani.", mai spune un şofer. 

Starea de alertă de pe piaţa carburanţilor a fost prelungită cu trei luni. În lipsa măsurilor guvernamentale, motorina ar fi fost mai scumpă cu 85 de bani pe litru. Statul încasează, prin accize şi TVA, între o treime şi aproape jumătate din costul fiecărui litru de combustibil.

Mădălina Chiţac

Reporter senior la Observator Antena 1, specializat în economie, cu peste 10 ani de experiență în presă. Urmărește și explică subiecte legate de prețuri, inflație, energie, carburanți, retail, rate, asigurări și deciziile BNR. ➜

Like