Video Noul business "predictibil" şi "sigur" practicat de români. Cristian a reuşit să îşi cumpere 3 garsoniere în 10 ani
Garsoniera, business profitabil în marile oraşe. Sunt vânate chiar din stadiul de proiect studiouri de nici 40 de metri pătraţi si mulţi români trăiesc lejer din chirii şi tranzacţii cu astfel de locuinţe. Iată câteva sfaturi ale celor care spun că sunt mai aproape de independenţa financiară şi de o bătrâneţe liniştită.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Tânăr bătut până la inconştienţă cu un ciocan de 8 bărbaţi, în Militari Residence. Atacul a fost surprins de camere
Cristian a intrat în domeniul imobiliarelor în 2009 şi, de atunci, cumpără şi închiriază proprietăţi pe bandă rulantă. "De teamă că o să ajung la pensie, văzându-i pe bunicii şi părinţii mei că nu se ajung cu banii, am zis ok, e cazul să fac ceva. Mi-am propus să iau trei garsoniere prin credit, în decursul a zece ani de zile. Am zis că dacă iau câte una la trei ani asta înseamnă doar să strâng avansul pentru acea proprietate", spune Cristian Istrătescu, investitor.
Investiţii pe piaţa imobiliară în România
A ajuns la un portofoliu vast de locuinţe care se achită, deja, una pe alta. Şi oferă consultanţă celor care vor să meargă pe acest drum. "La început, pentru că o să avem rată, diferenţa dintre chirie şi rată poate să ajungă undeva între 50 şi 100 de euro. Adică să plătim o rată de 1.000 de lei, să avem o chirie de 1.500 de lei", a explicat Cristian Istrătescu, investitor.
În mai, anul trecut, zeci de persoane s-au aşezat la coadă cu noaptea-n cap, la deschiderea unui complex din Capitală, ca să cumpere garsoniere şi apartamente de două camere cu discount-uri frumoase. Acum preţurile sunt mai mari cu peste 10%. "Un astfel de apartament de două camere situat în zona Lujerului costă la gri undeva la 90-95.000 de euro. Cu finisaje ar ajunge la 100.000 de euro, iar dacă ar fi să îl mobilăm ne-ar mai costa încă 12.000 de euro. La închiriere am obţine pe lună 500 - 600 de euro, iar la revânzare un profit de 7.000 de euro", arată Greta Neagu, reporter Observator.
- A construit ilegal 30 de apartamente în plus şi le-a vândut cu 1.000 euro/mp. Cum s-ar putea rezolva situaţia
- Apartamentele de 90.000 de euro pentru care românii au stat în 2022 la cozi mari, cu noaptea în cap. Cât...
- Şi-au cumpărat apartamente cu 140.000 de euro şi după un an le vând disperaţi cu 90.000 de euro. De ce fug...
"Este un business preferat de români. Este predictibil, este sigur. Clientela este mixtă. Avem studenţi, avem corporatişti, avem medici rezidenţi dacă sunt spitale în zonă", spune Alexadru Adam, agent imobiliar.
Garsoniere de vânzare şi de închiriat. În cât timp se amortizează investiția
Dacă investiţia într-un apartament de două camere se amortizează în 13 ani şi jumătate, cea într-o garsonieră se amortiează mai repede cu un an, arată calculele. "În medie, o garsonieră la gri se vinde cu 60.000 - 65.000 de euro. Cu finisaje ajunge la 70.000 de euro, iar mobilatul este mai ieftin faţă de un apartament. Poate fi făcut şi cu 7.000 de euro. La revânzare, câştigurile nu sunt foarte mari, însă chiria ajunge la 400 de euro pe lună", spune Greta Neagu, reporter Observator.
"Dacă vorbim de piaţa imobilelor vechi, chiar şi acolo o garsonieră se poate vinde în mai puţin de 30 de zile. Se închiriază repede. Sunt costuri mult mai mici de întreţinere. De multe ori se achiziţionează chiar şi pachete", a precizat Toma Filipovici, specialist în imobiliare.
Imobiliarele - din pasiune, obsesie
Nu-i de mirare că imobiliarele au devenit un microb pentru unii. "Mă voi opri, probabil, din cumpărat atunci când o să mă retrag undeva pe o plajă, pe o insulă sau cel puţin când o să simt că am acumulat suficient", Cristian Istrătescu, investitor. Mai bine de două treimi din investitorii din Capitală cumpără garsoniere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰