Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pe ce joburi se bat tinerii șomeri din România. Domeniul unde nimeni nu se înghesuie la lucru

Cei care sunt în căutarea unui loc de muncă, dar se tem că nu-i va angaja nimeni din lipsa studiilor superioare, au avut ocazia să-şi găsească un job la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Târgul s-a organizat în mai multe oraşe din ţară, iar în total au fost puse la dispoziţie aproape 20 de mii de locuri de muncă. 

de Redactia Observator

la 12.10.2024 , 11:35

În Constanţa, de exemplu, tinerii care au căutat de muncă au avut de unde alege. Însă din toate posturile disponibile, doar 5% au fost destinate celor cu studii superioare, restul au fost rezervate pentru poziții care necesită calificări practice sau experiență directă în diverse domenii.

Adelina Vlad, purtător de cuvânt AJOFM: Sunt disponibile 513 locuri de muncă puse la dispoziţie de 25 de agenţi economici din judeţul Constanţa. 

Chiar dacă au experienţă sau nu, zeci de tineri au venit în căutarea unui loc de muncă care să îi avantajeze cât mai mult şi să le fie pe plac. 

Vezi și

Tânăr: Îmi caut un loc de muncă. Orice să nu conţină foarte mult condiţie fizică că eu sunt diabetic şi nu am prea am voie. 

Pe acelaşi subiect

Hotelierii reclamă cea mai mare criză de forță de muncă din ultimii 30 de ani pe Litoral

99% dintre hotelurile și restaurantele de la malul mării au doar jumatate din câți angajați ar fi nevoie și nimeni nu se înghesuie la lucru. 

Corina Martin, președinte patronatul Resto Litoral: Operatorii din HORECA caută soluţii şi aducerea de forţă de muncă din alte ţări s-a dovedit a fi o soluţie care să ne ajute foarte mult. 

Cele mai căutate meserii și posturi oferite persoanelor fără studii superioare au fost: şofer de autobuz, manipulant mărfuri, agent servicii clienți sau lucrător comercial.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Pe ce joburi se bat tinerii șomeri din România. Domeniul unde nimeni nu se înghesuie la lucru