Observator » Evenimente » Primele imagini cu noul spital de arşi de la Timişoara. Alte două centre, gata în câteva luni

Video Primele imagini cu noul spital de arşi de la Timişoara. Alte două centre, gata în câteva luni

Redactia Observator | Timp citire: 6 minute
Publicat la 15.07.2026, 19:30 | Modificat la 15.07.2026, 20:04

Sănătatea nostră e în continuare la mila Europei. La 11 ani de la Colectiv, pacienţi cu arsuri severe încă aşteaptă un loc într-o clinică, în ţară sau străinătate, iar între timp starea lor se agravează, uneori iremediabil. Așa vom mai sta încă vreun un an, până când cele trei centre de mari arşi construite de la zero,vor fi deschise. 

Campania "Sănătatea cu garda jos" este locul în care vedeți pentru prima dată cum arată spitalul de la Timişoara, primul care va primi pacienţi. Un loc în care nimeni nu vrea să ajungă, dar despre care parcă suntem mai liniștiți știind că există.

 "Nu au echipamentul necesar, nu au metodele necesare ca să-i ofere terapia de care are nevoie, nu au nici măcar pentru arsuri condiţiile de igienă", spune Lavinia Topolianu, mama unei paciente cu arsuri.

Acum o săptămâna ați văzut, la Observator, calvarul prin care trecea profesoara lovită de fulger. Unitatea de arşi a Spitalului Judeţean Ploieşti a fost pentru ea halta spre un alt spital. Timp de 6 zile medicii şi asistentele de acolo au făcut tot ce au putut depăşind posibilitățile unei secții nepregatite pentru un adevărat mare ars.

Articolul continuă după reclamă

"Cu cât trece timpul, apar complicaţiile. A apărut şi prima complicaţie", a spus Lavinia Topolianu.

Femeia a fost transferată după aproape o săptămână la Iaşi unde primeşte îngrijirile necesare. La începutul acestei săptămâni însă alţi doi pacienţi în stare gravă au fost transferaţi în străinătate. Dar şi acolo uşile ni se închid, rând pe rând.

"Noi începem să căutăm locuri cu spitalele cu care există colaborare şi protocoale. Şi astea sunt fie în Belgia, Austria sau Germania. Dar şi acolo sunt momente în care ni se spune că nu sunt locuri. Şi se întâmplă din păcate des", a explicat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Pe acelaşi subiect

Ministrul interimar al Sănătăţii dădea de înţeles săptămâna trecută că uneori suntem refuzați din cauza unor referate medicale de transfer cosmetizate.

"În primul rând, rugămintea către toți actorii medicali este ca atunci când vrem să trimitem în străinătate să fim corecți față de noi înșine și față de primitori. Adică să dăm exact starea pacientului care există, pentru că altfel s-ar putea să ne trezim cu situații în care ei primesc și primesc pacientul într-o altă stare decât noi am declarat", spunea Cseke Attila.

Întrebat de reporter: "Vreţi să spuneţi că medicii din România trimit pacienţii acolo minţind?", Cseke Attila a răspuns: "Nu am spus că mințim. Eu am spus că trebuie să fim corecți".

Ideea unui spital care să asigure tot ce e nevoie pentru pacienţii cu arsuri severe a venit imediat după incendiul de la Colectiv, când a fost prima întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale.

"A urmat o perioadă dureroasă, de ani de zile în care nu s-a-ntâmplat nimic. Totul a fost îngheţat, băteam mereu la toate uşile", a declarat Dorel Săndesc, managerul Spitalului Judeţean Timişoara

După 11 ani de aşteptări, întârzieri, blocaje şi noi încercări, Spitalul de la Timişoara, care va avea primele locuri pentru arşi la nivel european, este gata.

"Situaţiile sunt întotdeauna critice la ATI şi noi avem deviza asta: să nu te laşi",  a declarat Dorel Săndesc.

Sunt ultimele zile în care constructorul mai verifică doar instalaţiile.

"Se fac testele şi aşteptăm să facem recepţia cu autorităţile", spune şeful de şantier.

Comoara noului spital sunt cele 6 saloane pentru marii arşi, cele 6 paturi pentru arși intermediari și post-critici şi 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă.

"Toate încăperile sunt destinate, pe etajul 1, pentru marii arşi. Patul cu tavanul filtrant, pendanţiii pentru doctori şi asistenţi. Pereţii sunt din inox, vopsiţi în câmp electrostatic, cu ioni de argint", a mai explicat şeful de şantier.

Aproape de neimaginat, secţia de ATI va avea 27 de paturi pentru pacienţii critici.

Dorel Săndesc: "Dacă ai o idee şi ţi se pare justificată, să încerci la maximum"

În plus, Unitatea de Primiri Urgenţe va fi în aceeaşi clădire şi va fi una din cele mai mari din ţară, cu 65 de locuri dar si un bloc operator dotat la standardele cele mai inalte.

"Să mutăm structuri vitale, structuri critice. Respectiv urgenţa care funcţionează doar într-o parte excentrică a clădirii vechi fiind nevoiţi să mutăm cu salvarea, uneori cu targa pacienţi din UPU într-o secţie a spitalului. Un nou bloc operator care iarăşi funcţionează în clădirea veche din 1978. O nouă terapie intensivă şi asta va duce la un vis al nostru să separăm cazurile chirurgicale, cazurile neinfectate, de cazurile medicale care au o rată mult mai mare de infecţii şi astfel să contribuim decisiv la reducerea ratei infecţiilor", a declarat Dorel Săndesc.

În scurt timp urmează să fie cumpărată şi montată aparatura şi paturile cu bani din fondurile Ministerului Sănătăţii.

Maria Rohnean, reporter Observator: "Mesele medicilor sunt pregătite, montate. Aici ar urma să fie patul pacientului cu arsuri, iar acolo vana. Aşa arată un salon unic în România, destinat pacienţilor cu arsuri grave. În mai puţin de un an va fi funcţional.

Durează aproape un an pentru că spitalul va trebui să funcţioneze în gol o perioadă, în aşa fel încât dacă apar probleme, să nu fie afectaţi pacienţii.

Iar acesta este salonul destinat pacientului cu arsuri moderate. Acolo va fi adus patul, iar aici vana. Finisajele sunt aproape gata.

Spitalul este dotat inclusiv cu heliport modern pentru a prelua cazurile grave din ţară, care se vor opri de acum la Timişoara în loc să treacă graniţa".

"Avem un lift, o platformă, îl preia de la nivelul heliportului, coboară un etaj, după aceea este dus cu targa către liftul mare şi transportat pe etaj unde este necesar. Şi echipa de medici este pregătită, iar după aprobarea memorandumului pentru deblocarea posturilor, se va putea angaja personal nou acolo unde este nevoie", a declarat Lucian Voicilaş, şef de şantier.

"Sunt deja medici şi-avem câteva exemple, care au lucrat în străinătate, au devenit experţi în anumite domenii şi care vor să vină acasă definitiv, mi se pare nemaipomenit", a mai spus Dorel Săndesc.

"Este un lucru deosebit pentru noi, cred că era necesar şi aşteptăm cu interes deschiderea lui", a spus Şerban Comşa, medic chirurgie vasculară

În paralel s-au construit Centrele de Arşi de la Târgu-Mureş, care e aproape gata şi Centrul de la Grigore Alexandrescu din Capitală, care va fi gata în câteva luni. Toate cu peste 200 de milioane de euro, fonduri de la Banca Mondială. Lucrările au început în urmă cu trei ani. Spitalele vor cuprinde aproape 50 de locuri pentru arşi, dintre care jumătate doar pentru pacienţi, adulţi şi copii, cu arsuri grave.

"Să faci ceva fără o recompensă directă, dezinteresat, mi se pare cea mai mare investiţie pe care un om o poate face în viaţa asta", a declarat Dorel Săndesc, managerul Spitalului Judeţean Timişoara