Antena Meniu Search
x

România a câștigat procesul din dosarul falimentului Astra Asigurări. Ce argumente a adus țara noastră

România a primit câștig de cauză în dosarul falimentului Astra Asigurări. Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România nu a încălcat obligațiile asumate față de investitorul olandez, transmite Mediafax.

de Redactia Observator

la 14.06.2024 , 17:22

Astra Asigurări
România a câștigat procesul cu olandezii, în dosarul falimentului Astra Asigurări. Ce argumente a adus țara noastră - HEPTA (arhivă)

România a primit hotărârea Tribunalului Arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) prin care primește câștig de cauză în acțiunea numărul ARB/16/19, întemeiată pe Acordul cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Regatului Ţărilor de Jos.

Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România nu a încălcat obligațiile asumate față de investitorul olandez prin semnarea Acordului cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, astfel că nu trebuie să plătească despăgubirile solicitate la nivelul anului 2019, de aproximativ 330 milioane euro.

Acordul permite investitorului să supună orice diferend rezultând din aplicarea lui Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii. La acest organism arbitral internațional România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr.62/1975, odată cu ratificarea Convenţiei pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965.

Articolul continuă după reclamă

Reclamantul a solicitat să se constate încălcarea de către România a obligației din Acordul privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, în special pe cea care obliga România să asigure un tratament just şi echitabil investiției Nova Group Investments B.V, drept protejat de acordul internațional de protecție a investițiilor, reiese dintr-un comunicat al Ministerului de Finanțe.

Pe acelaşi subiect

Acuzațiile aduse României au fost că nu a respectat Acordul prin deciziile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le-a exercitat asupra activităţii Astra Asigurare-Reasigurare SA, care au condus la intrarea acesteia în faliment, urmărirea penală nejustificată a lui Dan Adamescu, prin derularea unei campanii media ostile împotriva lui Dan Adamescu, precum şi prin negarea dreptului său la un proces echitabil în procedurile penale interne (de către organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti).

Ce argumente a adus România în dosarul falimentului Astra Asigurări

În apărările sale scrise, România a respins acuzaţiile reclamantului și a prezentat tribunalului arbitral următoarele:

  • - familia Adamescu este singura responsabilă pentru eșecul societății Astra Asigurare-Reasigurare SA și, în fapt, aceștia sunt cei care au determinat societatea de asigurare să încalce regulile și regulamentele din domeniul asigurărilor, ceea ce a condus la decizia Autorității de Supraveghere Financiară de a desemna un administrator special la Astra Asigurare-Reasigurare SA;
  • - administratorul special și 4 firme independente de renume au descoperit un minus de aproape 1 miliard lei (aprox. 200 milioane euro) în marginea de solvabilitate a Astra Asigurare-Reasigurare SA;
  • ca efect al acestor acțiuni ilegale, România a fost nevoită să intervină la minimul necesar și, deși i s-au oferit reclamantului variante de acțiune pentru salvarea societății Astra Asigurare-Reasigurare SA, acesta a eșuat în a lua măsurile de remediere necesare;
  • - inițierea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a unor controale la Astra Asigurare-Reasigurare SA, în contextul informării venite de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România privind existența unei datorii a societății de asigurare de 93 milioane lei (decembrie 2013), a fost justificată, rezonabilă și a constituit o măsură prudentă, acestea fiind făcute în interesul publicului;
  • - familia Adamescu s-a implicat în activități infracționale la cel mai înalt nivel, respectiv coruperea unor judecători;
  • - în privința procedurilor penale împotriva lui Dan Adamescu și Alexander Adamescu, s-a arătat că acestea au fost legitime și efectuate cu bună-credință de către România, în virtutea dreptului său suveran de a trage la răspundere penală persoane care sunt implicate în activități infracționale de o severitate deosebită (corupere judecători);
  • - în privința procedurilor penale referitoare la darea de mită, România a arătat că: a) dovezile privind acuzațiile aduse sunt dovedite cu probe impresionante; b) Dan Adamescu a avut parte de un proces echitabil și s-a bucurat de aceleași drepturi ca orice condamnat și c) este dreptul României să inițieze procedurile penale împotriva lui Dan Adamescu;
  • - în privința procedurilor penale legate de abuz în serviciu în legătură cu falimentul societății Astra Asigurare-Reasigurare SA, România a prezentat probe impresionante care arată implicarea lui Dan Adamescu și Alexander Adamescu în falimentul societății.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Aveţi condiţii la locul de muncă pe timp de caniculă?
Observator » Stiri economice » România a câștigat procesul din dosarul falimentului Astra Asigurări. Ce argumente a adus țara noastră