Video România introduce modelul american de pensii. Care este marele avantaj
Românii vor putea economisi și investi pentru pensie după model american. Avantajul principal: taxe mai mici decât la investițiile obișnuite la bursă. Conturile sunt opționale, iar fiecare își asumă riscul.
Un cont de investiții făcut special pentru pensii. Tu alegi cât și când pui bani deoparte, iar aceștia pot fi investiți în acțiuni, obligațiuni sau fonduri de investiții. Vor exista 2 tipuri de conturi, iar diferența ţine în principal de momentul în care primești avantajul fiscal. La unul pui bani care au fost deja impozitați, dar nu mai plătești impozit pe câștig atunci când îi retragi, iar la celălalt beneficiezi de deducere fiscală atunci când contribui și poate pune bani în cont inclusiv angajatorul.
Important este și când poți ajunge la acești bani. Poți retrage când te pensionezi sau după ce împlinești 65 de ani, iar atunci nu ești obligat să îi primești lunar, ca o pensie, se pot retrage doar o parte sau toată suma strânsă.
Diferența față de un cont obișnuit de investiții este că aici primești aceste facilități fiscale tocmai pentru că banii sunt puși deoparte pentru bătrânețe. Vorbim despre investiții, câștigul nu este garantat, iar banii pot crește în timp, dar valoarea poate să și scadă în funcție de evoluția piețelor.
