Video Văcuța Elsa, baie neplanificată într-o piscină din Cluj. Momentul, surprins de camerele cabanei
O întâmplare neobișnuită a avut loc la o cabană din localitatea Măguri, județul Cluj. O vacă pe nume Elsa, lăsată liberă prin sat, a intrat în curtea proprietății și a căzut accidental în piscina cabanei.
Potrivit reprezentanților cabanei, animalele ar fi lăsate de localnici să circule libere prin sat, iar Elsa a ajuns astfel în curtea proprietății.
Elsa a căzut în piscină și a reușit să iasă singură
Vaca a ajuns accidental în piscină și a făcut o baie scurtă. Deși nu s-a descurcat prea bine la înot, animalul a reușit în cele din urmă să iasă singur din apă.
Incidentul nu s-a soldat cu urmări grave pentru Elsa, însă piscina și împrejmuirea proprietății nu au scăpat fără pagube.
Ce avarii a cauzat Elsa
În încercarea de a ieși, vaca a rupt folia de protecție a piscinei și o parte din gard.
Proprietarul animalului a achitat pagubele produse în urma incidentului.
