Românii au stat la coadă pentru a se angaja la o fabrică nouă din Tulcea. Reacţia lui Adrian, întors din Anglia: "Am lucrat în afară, dar s-au stricat lucrurile şi acolo"
Coadă la angajări într-un sat din Tulcea unde se deschide o nouă fabrică de panificaţie a companiei Lidas. Oamenii au stat la rând pentru a se angaja, spre surprinderea directorului companiei care a anunţat că are nevoie de peste 200 de oameni pentru 30 de tipuri de locuri de muncă. Printre cei interesaţi sunt şi români care au lucrat în afara ţării, dar s-au întors după ce "s-au stricat lucrurile" şi acolo.
Zeci de persoane au stat, vineri dimineaţa, la rând la poarta unei societăţi de panificaţie din satul Cataloi, judeţul Tulcea, pentru a se angaja, firma care va deschide în luna martie o nouă unitate organizând în acest sfârşit de săptămână Ziua porţilor deschise pentru a angaja peste 200 de persoane, relatează Agerpres într-un reportaj.
Pentru a vizita fabrica de produse de panificaţie, persoanele interesate au stat la rând chiar şi 30 de minute pentru a primi o vestă reflectorizantă, apoi în grupuri de câte 20 de persoane au intrat în fabrică, la finele turului depunând cereri pentru un loc de muncă.
"Sunt de la Poşta, un sat la 8 kilometri distanţă. Contează să avem un mijloc de transport asigurat. Am mai muncit cu ziua, la câmp. La Tulcea, dacă mă angajez, îmi cheltuiesc salariul pe transport. Mă angajez la ce au nevoie. Nu am pretenţii", a declarat Maria Grigore. Satul Cataloi este situat în comuna Frecăţei, în zona de dealuri a judeţului. La Ziua porţilor deschise din fabrica de panificaţie au participat şi persoane din judeţul Constanţa.
"Am lucrat în afară, dar s-au stricat lucrurile şi acolo. Am lucrat la o fabrică de asta din Anglia. Dacă ne acceptă să muncim, rămânem aici. Am neamuri în judeţ şi stau la ele", a afirmat Adrian Bonţoi, din Techirghiol, judeţul Constanţa.
Directorul companiei, surprins de interesul arătat
Printre cei care-i ghidează pe vizitatori în noul complex este şi directorul general al companiei, Liviu Şotre.
"Suntem plăcut impresionaţi de ce se întâmplă. Suntem într-o criză a forţei de muncă şi ne bucurăm să vedem că oamenii apreciază o astfel de investiţie (...) Avem peste 30 de tipuri de locuri de muncă şi avem nevoie de peste 200 de angajaţi. O parte au fost recrutaţi deja pentru locurile care au necesitat o perioadă mai lungă de training. Pentru alte posturi începem acum recrutarea. Nu căutăm neapărat experienţă, ci oameni care vor să înveţe şi care vor să evolueze. Noi le asigurăm formarea", a declarat Şotre.
Fabrica din Cataloi, investiţie de 46 de milioane de euro
El a mai spus că investiţia este una dintre cele mai importante din domeniul panificaţiei din Europa.
"Din informaţiile din industrie, este cea mai mare investiţie din Marea Britanie până în Rusia în domeniul panificaţiei. Dimensiunea nu este poate cea mai mare, dar ne deosebim prin nivelul de tehnologie şi de automatizare. Am folosit cele mai noi tehnologii disponibile pe piaţă, chiar i-am provocat pe furnizori pentru a face un pas în plus pentru anumite tehnologii pe care le aveau în faza de cercetare şi am stabilit împreună să le implementăm în fabrica noastră, să facem cercetarea împreună şi să mergem mai departe. În zona de eficienţă energetică, am folosit cele mai noi tehnologii disponibile astăzi pe piaţă, astfel încât acest complex, chiar dacă nu va fi cel mai mare, va fi cel mai modern complex din industria noastră", a menţionat directorul general executiv al companiei.
Potrivit acestuia, noua fabrică a companiei Lidas va începe să fie testată în vederea punerii în folosinţă în luna martie. Compania va organiza Ziua porţilor deschise şi sâmbătă, 21 ianuarie, precum şi la finalul săptămânii viitoare. La sfârşitul lunii decembrie, în Tulcea erau înregistraţi 2.967 de şomeri, iar rata şomajului a fost de 4,09%, în creştere faţă de luna precedentă cu 0,11 puncte procentuale, arată datele instituţiei statului.
Compania Lidas are 2 fabrici de pâine în Tulcea
Pentru compania Lidas, deţinută de Elena Anastase, a doua fabrică de panificaţie din Tulcea a reprezentat o investiţie de 46 de milioane de euro, jumătate din sumă fiind asigurată printr-un ajutor de stat, potrivit Ziarul Financiar.
Fabrica va avea două linii de producţie: pentru produse de panificaţie şi patiserie congelată. "Consumul este în creştere pe aceste produse, vindem la marii retaileri precum Lidl sau Kaufland", a declarat anul trecut pentru ZF, Liviu Şotre. Fabrica angajează peste 200 de oameni, de la electricieni la IT-işti. Compania mai are o fabrică de pâine în judeţul Tulcea, la Mineri, dar şi o moară proprie şi două depozite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰