Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Românii, campioni la muncă pe bani puţini. Cum poate schimba Generaţia Z regulile "jocului"

Românii sunt printre angajaţii din Europa care muncesc cel mai mult, dar la câştiguri sunt la coada clasamentului. Economiştii explică simplu paradoxul. Majoritatea celor care lucrează mult şi câştigă puţin nu au studii care să îi califice în posturi bine plătite. În toată ţara, sub 400.000 de oameni declară că duc un trai fără griji.

de Ingrid Tîrziu

la 27.10.2024 , 20:23

În cele mai sărace ţări din Europa, locuitorii tind să muncească mai mult, în speranţa că vor câştiga mai bine. Turcia, Serbia, Bosnia - Herţegovina, Grecia şi România sunt cap de listă la multă muncă pe bani puţini, cu peste 40 de ore pe săptămână. În vestul continentului, mulţi angajaţi lucrează 32 de ore pe săptămână. Agricultura, silvicultura şi pescuitul sunt domeniile în care românii muncesc cel mai mult: aproximativ 44 de ore pe săptămână.

Mentalitatea generaţiei Z poate schimba regulile jocului

"În momentul în care puţină lume are educaţie superioară, ne limităm practic la nişte joburi fără valoare adăugată. În România, 96% din cei care termină un nivel de studii, nu se mai pregătesc mai departe, nu mai participă la studii profesionale", a declarat Adrian Asoltanie, analist economic. Majoritatea nemulţimiţilor de cât câştigă dau, însă, vina pe sistem. "Angajatorii nu cred că privesc lucrurile la fel, respectiv că angajaţii din România muncesc prea mult. Există în continuare o mentalitate destul de bine înrădăcinată, că nu este bine să pleci înaintea managerului tău sau că este în regulă să răspunzi la mailuri şi chiar şi la telefoane chiar şi după orele de program", a declarat Ana Călugăru, director de comunicare platformă de recrutare.

Vezi și

Mentalitatea generaţiei Z poate schimba regulile jocului. Tinerii nu mai sunt dispuşi să facă sacrificii gratuite. "Cei care vin din urmă nu mai vor să se angajeze pe bani foarte puţini şi să muncească foarte mult. Dacă munceşti mai mult, nu ai o eficienţă mai mare. Din contră, sunt foarte multe ore pierdute, este oboseală, epuizare", a declarat Aida Chivu, specialist HR. Legislaţia dă posibilitatea angajatorilor să treacă la săptămâna de lucru de patru zile, dar asta ar însemna un program de lucru de 10 ore pe zi, în loc de opt. Câteva companii au testat schimbarea şi au constata că angajaţii sunt mai productivi.

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Românii, campioni la muncă pe bani puţini. Cum poate schimba Generaţia Z regulile "jocului"